Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul Apărării, prezent la Ziua Porţilor Deschise

Manifestările dedicate Zilei Marinei Române, marcată an de an la 15 august de Sfânta Maria, au început mai devreme cu o săptămână, întrucât anul acesta se împlinesc 155 de ani de la înfiinţarea Marinei Militare.

Ministrul Apărării, prezent la Ziua Porţilor Deschise

Articol de Mona Constantinescu, 09 August 2015, 08:29

La Constanţa a fost sâmbătă Ziua Porţilor Deschise în Portul Militar, iar Forţele Navale au organizat cu acest prilej o expoziţie de tehnică de luptă.

Printre miile de vizitatori s-a aflat şi ministrul apărării, Mircea Duşa, care a vorbit despre semnificaţia pe care o are anul acesta Ziua Marinei.

"În anul 1860, domnitorul Cuza a semnat decretul pentru unificarea celor două corpuri de armată şi, sigur, în acelaşi timp, şi înfiinţarea Marinei Militare. În istorie, Marina Militară a avut o importanţă deosebită, a participat la Războiul de independenţă, la Primul Război Mondial, la al Doilea Război Mondial şi, sigur, după intrarea noastră în NATO şi în UE, a participat la un număr mare de misiuni în teatrele de operaţii", a amintit ministrul Apărării.

De menţionat că Forţele Navale Române organizează o serie de evenimente în garnizoane, ce prefaţează Ziua Marinei Române, ce se va sărbători peste o săptămână, pe 15 august.

Astfel, în porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea a fost sărbătorită sâmbătă Ziua Porţilor Deschise.

De asemenea au fost prezentate publicului expoziţii de tehnică, armament şi echipamente militare, expoziţii de pictură cu tematică de marină, dar şi ofertele educaţionale ale învăţământului militar de profil.

Mii de turişti şi localnici au admirat fregatele militare, tehnica navală şi submarinul Delfinul, de Ziua Porţilor Deschise în Portul Militar Constanţa, mai informează corespondentul RRA..

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului