Ministerul Transporturilor caută finanţare pentru Autostrada Transilvania
Autostrăzile prevăzute pe traseul coridorului patru pan-european vor fi gata până în 2013 - a anunţat marţi, Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Articol de Alina Dobrinescu, 19 Iulie 2011, 17:11
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, a afirmat într-un seminar de specialitate că tronsonul Lugoj-Deva va fi finalizat până în 2016.
"Până la finalul anului 2013, dacă firmele care au câştigat licitaţiile respectă termenele, iar ministerul va aplica toleranţă zero în ceea ce priveşte depăşirea termenelor, ar urma să avem undeva la 350 de kilometri de autostradă gata între Nădlac şi Sibiu, Cernavodă - Constanţa şi centura Constanţa", a afirmat Eusebiu Pistru.
Tronsonul Târgu Mureş - Borş, de 254 de kilometri, va fi finanţat de la buget, în timp ce pentru porţiunea Târgu Mureş - Braşov se caută soluţii alternative - a mai precizat Eusebiu Pistru.
”În ceea ce priveşte Autostrada Transilvania, pentru tronsonul Târgu Mureş - Borş negociem cu Bechtel pentru a reduce costurile, acest tronson fiind finanţat de la buget, iar pentru sectorul Târgu Mureş - Braşov căutăm soluţii de finanţare. Astfel de soluţii încercăm să găsim şi pentru autostrada Sibiu-Piteşti-Râmnicu Vâlcea, care ar putea fi realizată în parteneriat public-privat, iar pentru tronsonul Ploieşti - Comarnic-Braşov am putea aplica soluţia concesiunii", a mai adăugat Eusebiu Pistru.
Activitatea de transport în România va avea în 2020 un aport la Produsul Intern Brut de zece miliarde euro şi va crea 140.000 de locuri de muncă.
"În pofida unei scăderi a autorizaţiilor de transport din cauza crizei, anul acesta suntem în revenire în acest domeniu, iar până în 2020 sectorul va creşte constant, până la un volum de transport din activităţi de asamblare ce va ajunge la zece miliarde euro şi va crea 140.000 de locuri de muncă", a mai spus Pistru.
Din această vară, legea transporturilor va fi modificată
O nouă lege a transporturilor va fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă în această vară, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru.
El a adăugat că proiectul actului normativ va fi finalizat săptămâna aceasta, urmând ca apoi să fie discutat cu patronatele şi sindicatele din domeniul transporturilor.
"Am convingerea că transportatorii au păreri foarte ferme asupra modului în care viitoarea lege a transporturilor trebuie să arate. Trebuie ca legea transporturilor să fie adoptată până în decembrie anul acesta", a spus Eusebiu Pistru.