Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia "Zilei veteranilor"

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj veteranilor, care au contribuit la păstrarea valorilor naţionale, la formarea şi educarea generaţiilor tinere.

Articol de Radiojurnal, 02 Mai 2018, 11:34

În marile garnizoane din ţară, dar şi la monumentele eroilor, au fost organizate duminică, manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război.

Cei prezenţi au evocat rolul celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj veteranilor, care au contribuit la păstrarea valorilor naţionale, la formarea şi educarea generaţiilor tinere.

Şeful statului apreciază modul în care şi azi militarii români îşi îndeplinesc misiunile în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, promovând interesele de securitate ale României, alături de aliaţii şi partenerii strategici.

"Ziua Veteranilor este marcată anual pe 29 aprilie", începând din 2008, şi aminteşte de momentul când, în 1902, Regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial acest titlu, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. România mai are în prezent aproximativ 8300 de veterani, 250 de văduve de război şi aproximativ 63 de mii de văduve de veterani de război.

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Știri 13 Aprilie 2025, 14:18

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală

Ghidul precizează că actorii politici pot promova și distribui materiale publicitare politice doar pentru candidații proprii...

Ghidul privind etichetarea materialelor publicitare, politice și a celor de propagandă electorală
Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...