Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Meglena Kuneva solicită autorităţilor respectarea drepturilor pasagerilor

Meglena Kuneva, consilier al comisarului european pentru transporturi, a recomandat autorităţilor să aloce unor structuri speciale sarcina de a urmări respectarea directivelor europene în domeniu.FOTO: Agerpres

Meglena Kuneva solicită autorităţilor respectarea drepturilor pasagerilor

Articol de Diana Domenico, 15 Aprilie 2011, 13:44

România are probleme specifice noilor membri ai UE în a aplica legislaţia comunitară cu privire la respectarea drepturilor pasagerilor, a spus, vineri, Meglena Kuneva, consilier al comisarului european pentru transporturi, aflată în vizită la Bucureşti.



Oficialul de la Bruxelles a constatat totuşi uşoare progrese în activitatea de transport de persoane din România.


Paşi importanţi s-au făcut în primul rând în respectarea drepturilor călătorilor cu dizabilităţi.


Cel puţin în sectorul feroviar există multe trenuri, în special cele de rang înalt, prevăzute cu spaţii speciale unde se pot instala cărucioarele, toaletele sunt dotate corespunzător, iar pentru urcarea şi coborârea din tren, dacă există o solicitare înaintată cu 24 de ore de către persoana în cauză pentru o anumită rută, vor fi desemnaţi doi însoţitori care vor oferi ajutor în acest sens.


Bineînţeles, este un prim pas, pentru că nu toate gările au rampe pentru cărucioare şi nu toată lumea poate avea acces la Internet, pentru a completa şi trimite acel formular pentru însoţire.


Oricum, dacă drepturi există, acestea nu sunt în totalitate cunoscute şi nici aplicate şi de aceea este de datoria pasagerilor să se informeze şi să-şi ceară drepturile, declara astăzi reprezentantul Comisiei Europene, Meglena Kuneva.


Dacă pe rutele feroviare internaţionale, drepturile călătorilor sunt aceleaşi ca în celelalte state europene şi ca în transportul aerian, adică în caz de anulare sau întârziere a trenului, poţi beneficia de rambursarea costului biletului, de apeluri telefonice, băuturi răcoritoare, masă sau cazare gratuite, pe rutele feroviare interne nu există aceleaşi drepturi.


Ele ar putea intra în vigoare în anul 2014 sau în 2019. Până atunci singurul avantaj este că îţi poţi recupera parţial banii pe călătorie.

Meglena Kuneva s-a referit şi la condiţiile de călătorie cu trenul, chiar dacă şi ele s-au mai îmbunătăţit, vechile garnituri au fost, de exemplu, înlocuite cu unele moderne, mai rămân încă multe sarcini pentru autorităţile române.


În plus, a adăugat că, la fel ca pe orice piaţă, dacă există monopol şi nu există mai mulţi operatori feroviari, serviciile nu se pot dezvolta într-un regim concurenţial şi au de multe ori de suferit.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie