Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Marius Petcu nu poate justifica 700.000 de euro

Fostul lider sindical nu poate justifica diferenţa dintre averea dobândită şi veniturile realizate.

Marius Petcu nu poate justifica 700.000  de euro

Articol de Luminiţa Apostolescu, 17 Octombrie 2011, 14:30

Fostul lider al CNSLR Frăţia, Marius Petcu, este acuzat de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate că nu poate justifica peste 700 de mii de euro.

Banii reprezintă diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate de liderul sindical în perioada exercitării funcţiilor de preşedinte al Federaţiei Sanitas şi al CNSLR Frăţia.

În urma expertize efectuate asupra imobilului deţinut de Marius Petcu în Bucureşti, inspectorii ANI au sesizat că suprafaţa declarată pentru impozitare era mai mică decât cea reală.

Inspectorii ANI au sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la declaraţia de avere a liderului sindical.

Agenţia transmite că a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de Marius Petcu.

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.

Marius Petcu, unul dintre cei mai bogaţi lideri sindicali

Marius Petcu deţine terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, o casă de vacanţă în Ilfov şi una de locuit în Capitală, zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro - în valoare totală de aproape 59.000 şi restul în lei - de peste 418.000, potrivit declaraţiei sale de avere din 1 noiembrie 2010.

El a notat în declaraţie că a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media. Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce.

Potrivit Gândul, în declaraţia de avere a lui Marius Petcu arată că acesta a avut venituri de 500.000 de lei (116.000 de euro) în 2009, dintre care 60% realizate din activităţi sindicale. Veniturile acestuia au fost completate de banii primiţi din activitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea - 7%, restul fiind salariile primite prin implicarea acestuia în proiecte europene.

Marius Petcu a fost preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, preşedinte de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi al Institutului "Constantin Noica" şi administratorul SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti.

Liderul sindical este asociat în societăţile Renamed Medical Service II SRL, Renamed Nefrodial SRL, Renamed Dialcare şi Renamed Nefrodiamed, toate cu sediul în Craiova, potrivit declaraţiei sale de interese.

El a anunţat că începând din 30 martie s-a autosuspendat din toate funcţiile de conducere din sindicat şi de la organizaţiile profesionale pe care le reprezenta, arătând că este la dispoziţia organelor de control ale acestora.

În 21 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, în perioada 2009-2010, Marius Grigore Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la Petre Scrieciu, directorul unei societăţi comerciale, aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20 la sută din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.

Cei 40.000 de euro primiţi de Petcu în 24 martie, când a fost prins în flagrant delict, reprezentau tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011, potrivit DNA.

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București