Marian Vanghelie, audiat la DNA
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost audiat în calitate de martor, de Direcţia Naţională Antirocupţie.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 04 Octombrie 2011, 13:18
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie.
El a declarat la ieşirea de la DNA, că nu ştie în ce dosar a fost audiat, afirmând că "nu e mâna nimănui şi că în România totul este normal".
Vanghelie nu a dorit să precizeze dacă este vorba despre contracte referitoare la economate.
"Ce tip de contracte? Este vorba de activitatea Primăriei, pentru ce s-a derulat în instituţiile din subordinea Consiliului local care au personalitate juridică.Nu ştiu, or fi şi cercetări penale, nu ştiu, nu mă pricep. Nu au nici o legătură economatele. Deci au fost pur şi simplu nişte întrebări normale despre toată activitatea instituţiei pe care o conduc, în general cum se repartizau fondurile în cadrul bugetului local şi care erau procedurile, lucruri standard", a spus Vanghelie.
El a susţinut că a fost audiat la DNA în calitate de martor, spunând că nu a fost reclamat de nimeni.
"Nu m-a reclamat nimeni pe mine", a adăugat el.