MApN achiziţionează patru corvete
Ministerul Apărării Naţionale va achiziţiona patru corvete, care vor fi construite la şantierul naval Galaţi.
Articol de Radiojurnal, 04 Noiembrie 2016, 08:33
Ministerul Apărării Naţionale urmează să se doteze cu patru corvete, printr-o achiziţie care va fi făcută direct cu un şantier naval din România.
Valoarea totală a acestor nave de luptă va fi de 3,6 miliarde lei.
Corvetele ar urma să fie construite şi livrate până în anul 2020.
Modelul pentru care a optat ministerul este SIGMA, cu prototip de corvetă multifuncţională.
Surse din Statul Major General citate de redactorul RRA Radu Dobriţoiu confirmă achiziţia, cu precizarea că aceste corvete sunt necesare pentru capabilităţile operaţionale şi de luptă ale Forţelor Navale.
Achiziţia va susţine şi industria românească de apărare.
Navele de luptă urmează să fie construite la Galaţi.