Mai mult de jumătate din întreprinderile din UE au desfăşurat activităţi de inovare
Investiţia în inovare înseamnă investiţii în viitorul Europei, spun oficialii Uniunii, iar majoritatea companiilor din spaţiul comunitar pun deja în aplicare strategii bazate pe tehnologie, ştiinţă şi cercetare
Articol de Gabriela Gârjoabă , 20 Noiembrie 2022, 11:04
În ultimii patru ani, mai mult de jumătate din întreprinderile din Uniunea Europeană au desfăşurat activităţi de inovare, arată un raport Eurostat.
Romania este pe ultimul loc la acest capitol, în timp ce Grecia înreghistrează cele mai multe proiecte de dezvoltare de bunuri şi servicii.
Investiţia în inovare înseamnă investiţii în viitorul Europei, spun oficialii Uniunii, iar majoritatea companiilor din spaţiul comunitar pun deja în aplicare strategii bazate pe tehnologie, ştiinţă şi cercetare.
Conform celui mai recent raport Eurostat, 73% dintre companiile mari cu peste 250 de angajaţi sunt cele mai interesate de strategii complet noi.
Sunt urmate de companiile mijlocii, care în proporţie de 60% au introdus elemente de noutate în procesele lor de producţie.
În topul ţărilor cu cele mai multe întreprinderi care folosesc noile tehnologii sunt Grecia, Belgia şi Cipru, iar ţări precum Ungaria, Spania şi Polonia înregistrează valori sub media europeană de 53%.
România se află pe ultimul loc, cu doar 11% dintre companii interesate de activităţi inovative.