Ascultă Radio România Actualitaţi Live

MAI: 300 de sesizări de încălcare a legii la primul scrutin

La alegerile prezidenţiale de duminică au fost înregistrate aproape 300 de sesizări privind încălcarea legii la nivel naţional.

MAI: 300 de sesizări de încălcare a legii la primul scrutin

Articol de Radio România, 04 Noiembrie 2014, 09:40

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, numărul acestora este de cinci ori mai mic în comparaţie cu primul tur al scrutinului din 2009.

Jumătate dintre sesizările formulate nu s-au confirmat, iar în prezent sunt cercetate 57 de persoane acuzate că au comis infracţiuni precum: coruperea alegătorilor sau votul multiplu, a precizat Monica Dajbog.

"Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 10 avertismente scrise şi amenzi în valoare de 42.350 de lei. Cele mai multe au făcut referire la continuarea propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar trebui să-l voteze şi consumul şi comercializarea de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare", a precizat purtătoarea de cuvânt a MAI.

Totodată, la Curtea Constituţională a României au fost înregistrate trei cereri de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale care vor fi analizate mâine.

Potrivit reporterului RRA, Mădălina Verman, oficiali ai Curţii au spus că aceste contestaţii au fost formulate de trei cetăţeni, fără a da amănunte despre motivele pentru care li se cere anularea votului de duminică.

Pe de altă parte, CCR va lua vineri o decizie în privinţa validării primului tur de scrutin.

După centralizarea a peste 98% dintre voturile exprimate, candidaţii de pe primele două locuri sunt: Victor Ponta cu 40,33% şi Klaus Iohannis cu 30,44%.

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Știri 16 Ianuarie 2025, 09:28

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice

Într-un interviu acordat presei maghiare şi citat de MTI, liderul UDMR a precizat că nu pot fi pur şi simplu desfiinţate...

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Știri 16 Ianuarie 2025, 08:52

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:26

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în...

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:20

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări de TVA nu se va mări.

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Știri 15 Ianuarie 2025, 10:32

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Petre Roman este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul redeschis al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:48

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis

AUR împreună cu POT şi SOS România au împreună numărul de voturi necesar pentru a inţia suspendarea şefului statului, însă nu...

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:40

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale

În Capitală și în țară au loc conferinţe, dezbateri, concerte şi expoziţii, iar la multe muzee intrarea este gratuită.

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități
Știri 14 Ianuarie 2025, 15:57

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități

USR acuză finanțarea insuficientă pentru serviciile sociale și personalul din domeniu și consideră că banii necesari pot fi...

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități