Magistrații vor să fie plătiți la fel ca demnitarii
Judecătorii şi procurorii atrag atenţia că legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice creează dezechilibre în ceea ce priveşte remunerarea celor care exercită puterea judecătorească şi demnitari.
Articol de Mădălina Verman, 23 Septembrie 2015, 17:47
Peste o mie de magistraţi de la instanţele şi parchetele din ţară au semnat un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de proiectul Legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Judecătorii şi procurorii atrag atenţia că legea creează dezechilibre în ceea ce priveşte remunerarea celor care exercită puterea judecătorească şi demnitarii care fac parte din legislativ sau executiv.
Magistraţii solicită ca în funcţie de vechime şi funcţia ocupată în cadrul instanţelor, să fie plătiţi similar cu parlamentarii, membrii guvernului sau şefii din administraţia publică, informează redactorul RRA, Mădălina Verman.