Ascultă Radio România Actualitaţi Live

MAE "a reactivat celula de criză imediat după prăbușirea avionului malaezian"

Ministrul de externe, Titus Corlățean, a prezentat detalii cu privire la gestionarea situaţiei generate de doborârea aparatului de zbor, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi din Ucraina.

MAE "a reactivat celula de criză imediat după prăbușirea avionului malaezian"

Articol de Carmen Gavrilă, 19 Iulie 2014, 16:05

Ministerul Afacerilor Externe a reactivat celula de criză imediat după prăbuşirea avionului malaezian în estul Ucrainei, iar instituţia a furnizat informaţiile privind eventuala prezenţă la bord a unui cetăţean român pe măsură ce acestea au fost disponibile, întrucât protocolul în astfel de cazuri impune restricţii cu privire la datele personale ale pasagerilor.

Şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Titus Corlăţean, a prezentat, sâmbătă, detalii cu privire la gestionarea situaţiei generate de doborârea aparatului de zbor, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi din Ucraina.

Incidentul a fost catalogat drept un "atac criminal cu rachetă", care trebuie clarificat cât mai curând, spune ministrul român de externe, Titus Corlăţean.

"La nivelul comunităţii internaţionale, la nivelul Uniunii Europene, pentru că suntem stat membru al Uniunii Europene, trebuie să exprimăm o poziţie foarte clară şi foarte fermă pentru, în primă instanţă, cât mai rapid posibil, garantarea cu adevărat a accesului anchetatorilor la faţa locului, în a proteja probele, aşa cum sunt ele, pentru că au apărut informaţii, că se încearcă distrugerea unor probe, în realizarea unei anchete cu o componentă internaţională, o anchetă completă, imparţială, care să spună exact ceea ce s-a întâmplat, cine sunt responsabilii, cine a executat operaţiunea şi cine a comandat-o. Este absolut necesar şi asta este poziţia Guvernului României, ca, în actualele condiţii dramatice, conflictul militar şi operaţiunea militară şi acţiunea separatiştilor să fie stopate", a spus ministrul Corlățean.

MAE verifică dacă mai sunt români printre victime

Ministerul de Externe face în continuare verificări pentru a se asigura că printre victimele tragediei aviatice din Ucraina nu mai sunt alţi români cu cetăţenie dublă.

După analizarea listelor de pasageri, se pare că nu ar mai exista şi alte victime de origine română, a mai spus Titus Corlăţean.

El a anunţat că autorităţile române s-au oferit să ajute autorităţile canadiene pentru repatrierea corpului românului, care deţinea şi cetăţenie canadiană, mort în catastrofa aviatică din Ucraina.

Un român, cu dublă cetăţenie, care s-a aflat la bordul avionului malaezian, prăbuşit joi în estul Ucrainei anunţă Ministerul de Externe.

Românul și-a pierdut viața.

Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nici o formă, să fie făcute publice nici un fel de date personale.

MAE cere suplimentarea fondului de intervenţii de urgenţă

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, intenţionează să solicite la următoarea rectificare bugetară o suplimentare a fondului de intervenţii de urgenţă al ministerului pe care îl conduce.

Ministrul de externe a explicat că fondul de intervenţie de urgenţă pentru asistenţă consulară este epuizat la jumătatea anului şi a dat exemplul celei mai recente operaţiuni de repatriere din Fâşia Gaza a unor cetăţeni români care a costat aproximativ 80 mii de euro.

Având în vedere că alţi cetăţeni români şi membri ai familiilor lor din Gaza cer autorităţilor de la Bucureşti să fie evacuaţi, este foarte probabil să mai fie organizată cel puţin o operaţiune de evacuare din Fâşia Gaza, a estimat astăzi ministrul Titus Corlăţean.

"Partea israeliană trebuie să aprobe fiecare nume şi prenume, fiecare om de pe listă şi au fost situaţii în care, din diverse raţiuni care ţin de competenţa şi verificările autorităţilor israeliene, n-am primit aprobări în primă instanţă. Vorbim de familii mixte şi este foarte dificil să evacuezi soţia şi copiii şi soţul, indiferent de cetăţenia lui, să rămână în teren. Avem şi acum astfel de situaţii în care trebuie să lucrăm pentru a obţine toate aprobările respective. Nu exclud deloc o nouă operaţiune", a spus Corlățean.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului