LIVE UPDATES Congresul PSD a decis: Ponta, preşedinte; Dragnea preşedinte executiv
Victor Ponta a fost reales drept liderul PSD la Congresul partidului. Poziţia a doua în partid îi revine actalului vicepremier, Liviu Dragnea, care a fost ales preşedinte executiv al PSD, funcţie nou înfiinţată în partid.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 20 Aprilie 2013, 09:12
►ora 15.40. A fost votată conducerea PSD
♦Victor Ponta, preşedinte
♦Liviu Dragnea, preşedinte executiv
Congresul PSD a votat, sâmbătă, la Sala Palatului, noua structură de conducere de partidului după ce, cu o zi înainte, au aprobat modificările la Statutul formaţiunii, care prevede, între altele, introducerea funcţiei de preşedinte executiv.
Pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD a fost votat Liviu Dragnea, actualul vicepremier.
Potrivit noului statut, PSD are 21 de vicepreşedinţi, din care opt aleşi la nivelul regiunilor de dezvoltare, opt la nivel naţional şi cinci din cadrul Organizaţiei de femei a PSD.
Pentru cele cinci locuri de vicepreşedinte aparţinând Organizaţiei de Femei a PSD au fost alese Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb, Lia Olguţa Vasilescu.
Pentru funcţiile de vicepreşedinţi la nivel naţional (opt locuri) au fost aleşi: Nicolae Bănicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlăţean, Dan Nica, Eugen Bejinariu, Constantin Niţă, Dan Şova şi Ion Călinoiu.
În ceea ce priveşte funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare au fost aleşi:
- regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) - Gheorghe Nichita
- regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) - Marian Oprişan
- regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) - Mircea Cosma
- regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) - Paul Stănescu
- regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara) - Ion Mocioalcă
- regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) - Ioan Rus
- regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) - Mircea Duşa
- regiunea Bucureşti-Ilfov - Robert Negoiţă
► ora 12.43 Începe votul pentru funcţia de preşedinte şi pentru echipa de conducere.
► ora 12.26 Se prezintă şi se votează rezoluţiile privind descentralizarea României, privind reforma constituţională, privind viziunea cu UNPR, privind dialogul social, privind aprofundarea integrării europene a României.
►ora 11.35 Victor Pontaadresează mesajul său Congresului PSD: Vreau să schimbăm România
"Cred că merităm cu toţii să realizăm lucruri importante pentru ţară. Avem un Congres special, după trei ani de schimbări majore în interiorul partidului şi în viaţa ţării".
"După Anul victoriei, avem responsabilitatea de a arăta României în ce direcţie trebuie să ducem ţara - acesta trebuie să fie mesajul principal al acestui Congres".
"Dacă am fi pierdut în alegeri m-aş fi retras".
"PSD are obligaţia să nu se mulţumească cu victoria de anul trecut, să nu se considere relaxat că am câştigat. Avem obligaţia să accelerăm schimbarea noastră ca partid şi schimbarea ţării în continuare. Cu tot respectul pentru celelalte partide, doar noi putem fi în continuare liderii schimbării în România. Vreau să mă sprijiniţi în acest proces important pentru partid şi pentru ţară".
"Proiectul nostru politic nu se opreşte doar la schimbarea regimului Băsescu. Trebuie să schimbăm România, în ansamblul său".
"Unitatea este marele secret al PSD. Orice sacrificiu merită pentru a păstra această unitate a partidului".
"Nu uit că am fost sprijinit de Ion Iliescu, Adrian Năstase, de Liviu Dragnea, Corina Creţu, Ilie Sârbu,Mircea Duşa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu".
"Am o mulţumire specială pentru cel care mi-a fost întotdeauna alături şi sper să-mi fie şi în continuare, Adrian Năstase. Mă mândresc cu rolul pe care l-a avut Adrian Năstase în cariera mea politică".
"Urez succes tuturor candidaţilor la funcţia de vicepreşedinte, o să-i votez pe toţi şi în aceste condiţii, votul meu va fi anulat".
"Avem nevoie de o schimbare reală, de o schimbare accelerată. Vreau să mergem în direcţia schimbării ţării, în direcţia unui PSD puternic într-o Românie puternică, unui PSD corect într-o România corectă. Am nevoie de sprijinul dvs".
"Nu există un adversar cu care nu poţi să dialoghezi".
"Vreau să schimbăm Constituţia pentru ca nimeni să nu o mai încalce aşa cum a făcut Traian Băsescu".
"Nu sunt obsedat de domnul Traian Băsescu, dar sunt extrem de hotărât să construiesc un alt model politic. Liderul cred că trebuie să unească şi nu să dezbine, trebuie să dialogheze şi nu doar să închidă gura celor care au alte idei".
"Vă propun să schimbăm în bine România şi să câştigăm urmăroarele alegeri. Asta va fi adevărata provocare. Vreau să fim primul partid care conduce şi guvernează două cicluri electorale. Vreau să conducem România în 2019, când vom avea preşedinţia Uniunii Europene".
"Vă cer încrederea pentru un nou mandat de trei ani, până în 2016. Vreau să fiţi de acord ca în 2016 să avem un nou congres, să alegem cine va fi liderul. Vreau să fiu un jucător în echipa care câştigă".
►ora 11.18 - Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei
"Orice gest venit din partea dvs. l-am primit cu toată inima pentru că ştiu că are la baza vechea prietenie, sprijin şi încredere reciprocă".
"Adevărata valoare a PSD sunt oamenii lui. Sunteţi principala forţă în care românii şi-au pus speranţa, care poate îndrepta pe linia corectă buna dezvoltare a ţării. PSD e din nou, acolo unde merită".
"Nu cred, aşa cum o văd unii, într-o Românie neagră şi dezbinată".
"Nu avem voie să dezamăgim. E momentul şi şansa noastră împreună de a schimba România în bine. Nu trebuie să o ratăm. Am un deosebit respect pentru oamenii din partid".
►ora 11.15Victor Ponta: De luni sunem în campanie electorală
"De luni începem campania electorală pentru alegerile europarlamentare din mai 2014. Nu vom mai candida sub umbrela USL, mă bazez pe dvs. Vreau să trataţi cu mare seriozitate acest lucru".
►10.48Sergei Stanishev, preşedintele PES se adresează Congresului PSD
"Am fost în Bucureşti, pe Arena Naţională atunci când v-aţi prezentat candidaţii pentru alegeri şi mă bucur foarte mult, e minunat să mă aflu aici după victoria dvs. din 9 decembrie".
"PSD a reuşit să devină prima schimbare în ochii majorităţii românilor, iar Victor Ponta conduce România înainte bucurându-se de încrederea românilor, a PSD şi a socialiştilor europeni".
"În fiecare zi trebuie să muncim din greu pentru crearea unei Românii mai bune, a unei Europe mai bune. Cel mai important lucru este să le redăm speranţa cetăţenilor că statul lucrează pentru ei".
"A fost greu pentru dvs. când eraţi în opoziţie, iar preşedintele Traian Băsescu controla ţara. Şi aţi schimbat lucrul ăsta, aţi început să produceţi o schimbare. Aţi reuşit să produceţi schimbarea datorită conducerii lui Victor Ponta şi conducerii puternice pe care aţi avut-o".
"Am câştigat în Franţa, în România, în Lituania şi prestaţia noastră e mult mai bună acum. Trebuie să luăm înapoi Europa din mâinile birocraţilor de la Bruxelles şi din mâinile conservatorilor naţionalişti care schimbă soarta Europei. Nu putem realiza acest lucru decât împreună".
"Am încredere că partidul dvs. va continua să slujească poporul care a avut încredere în dvs. la alegeri. Ştiu că nu va fi uşor. Riscul de a avea o majoritate puternică e acela ca oamenii să spună ţineţi-vă promisiunile".
"Ştiu că Victor Ponta va reuşi să se ridice la nivelul acestei provocări, stiu că partidul dvs. se va descurca".
►ora 10.45Victor Ponta deschide a doua zi a Congresului PSD
"Salut pe preşedintele Ion Iliescu, pe preşedintele Mircea Geoană, mulţumesc preşedintelui Oliviu Gherman şi Adrian Năstase pentru faptul că ieri au fost alături de noi".
La Bucureşti, Partidul Social Democrat îşi va alege noua conducere, în cea de-a doua zi a Congresului extraordinar al formaţiunii.
Victor Ponta candidează pentru un nou mandat şi nu are contracandidat, iar Liviu Dragnea va fi preşedinte executiv, funcţie reînfiinţată.
Cea mai strânsă competiţie se anunţă a fi cea pentru funcţiile de vicepreşedinte, aleşi la nivel naţional, dar şi pe regiuni de dezvoltare.
Pentru cele opt funcții de vicepreședinți naționali sunt în competiție 13 candidați, între care Nicolae Bănicioiu, Titus Corlățean, Constantin Niță, Dan Șova și Marian Vanghelie.
Cei opt vicepreședinți pe regiuni de dezvoltare vor fi aleși doar de delegații din regiunea respectivă.
Robert Negoiță este singurul candidat pentru Regiunea București- Ilfov, Gheorghe Nicihita pentru cea de Nord-ESt.
Paul Stănescu este candidat pentru regiunea Sud-Vest, iar pentru cea de Sud -Est sunt în competiție Constantin Boșcodeală, Nicușor Constantinescu și Marian Oprișan.
Pentru regiunea de Vest candidează Titu Bojin și Ion Mocioalcă.
Ioan Rus candidează pentru pentru regiunea Nord-Vest, iar pentru regiunea Centru - Mircea Dușa.
Pentru regiunea Sud candidează Silvian Ciupercă, Mircea Cosma și Adrian Țuțuianu.