LIVE-TEXT Victor Ponta prezintă deciziile Consiliului European
Premierul Victor Ponta prezintă, marţi în plenul reunit al Parlamentului României deciziile care s-au luat săptămâna trecută, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European.
Articol de Simona Mihăescu, 03 Iulie 2012, 09:17
Premierul Victor Ponta s-a adresat plenului Parlamentului cu o întârziere de aproape 3 ore de la ora stabilită.
De precizat că parlamentarii PDL au părăsit plenul, neparticipând astfel la prezentarea de către Victor Ponta a deciziilor luate, la Bruxelles, joia trecută.
►Aş vrea să spun că îmi doresc ca acest prim moment în care Parlamentul României este informat înainte de Consiliul European şi mai ales după, să se transforme într-o regulă de colaborare dintre instituţiile statului, care să arate respect faţă de Parlamentul României şi care să ne situeze în rândul ţărilor europene spre care ne uităm atât de des.
►Dna Merkel, Vineri la ora 17:00, s-a adresat Parlamentului German.
►De asemenea vreau să vă informez că toţi primii miniştri care au participat la aceste lucrări cer sprijin pentru deciziile adoptata şi informează publicul larg asupra unor decizii care privesc viaţa noastră în perioada urmatoare. Este un gest pe care sper să îl transformăm în regulă pentru instituţiile statului.
►Vreau să precizez încă de la început că mulţumesc Parlamentului României pentru mandatul pe care mi l-a încredintat.
►Preşedintele şi primul ministru puteau să rezolve prin dialog instituţional.
►S-au dorit măsuri de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă. Un răspuns destul de clar şi un raspuns important pentru toţi cetăţenii UE, alături de disciplina bugetară, sunt necesare măsuri de creştere.
►Coordonatele raspunsurilor Uniunii Europene
•consolidare fiscală
•reforma structurală
►Vreau să vă informez de la început că prin activitatea Ministrului Afacerilor Extere, a Ministerului Afacerilor Europene, a personalului diplomatic care ne reprezintă la Bruxelles, şi prin sprijinul politic pe care l-am obţinut din partea preşedintelui CE şi a majorităţii premierilor prezenţi la acest CE, pentru România s-a decis ca orice fel de măsură de creştere şi orice fel de realocare financiară pe plan european să nu afecteze alocările naţionale pentru fondurile europene în perioada 2007-2013.
► Măsurile pe care Guvernul le-a luat în cele 50 de zile de mandat trebuie să ducă la schimbări fundamentale privind capacitatea noastră administrative şi de absorbţie a fondurilor europene. Eram pe ultimul loc la rata de absorbţie a fondurilor, dar este de datoria Guvernului şi voi informa Parlamentul asupra masurilor legislative administrative pe care le-am luat şi le vom lua în continuare.
►Putem cere CE realocarea pentru un alt program în măsura în care acest lucru îl dovedim cu acte şi se dovedeşte a fi realist.
Romania nu va ramane in afara procesului decizional la nivel europeană
►În cadrul CE s-a discutat despre o accentuare a uniunii eco şi monetare dar nu de diferenţiere între ţările care sunt deja în zona euro şi cele care sunt în afară şi din acest punct de vedere România a fost coordonată cu celelalte ţări din afara zonei euro şi atunci ţările care decid să aibă un calendar vor participa la decizii cu un statut egal, România nu va rămâne în afara procesului decizional la nivel european.
► ...este important ca România să încerce să prezinte candidaţi pentru instituţiile europene.Vom prezenta o strategie şi vă vom informa în ceea ce priveşte continuarea discuţiilor cu ţările din zona balcanică.
Bugetul UE
►În cadrul CE a existat o discutie amplă privind bugetul UE, in cadrul acestei discuţii poziţia comună stabilită la Bucureşti - principiul păstrării politicii de coeziune şi importanţa alocării în continuare atât pentru politica agricolă comună şi a fondurilor de coeziune, în aşa fel încât diferenţa dintre noile ţări UE şi vechile ţări UE să poata fi recuperată in timp printr-o coeziune şi dezvoltare economică uniformă.
►2014-2020 România să îşi păstreze alocările cu condiţia guvernului - reorganizarea administrativă şi întărirea capacităţii de absorbţie pentru că 9% este mult prea puţin să lăsăm fonduri nerambursabile.
►Aş vrea să vă mai informez că flexibilitatea în utilizarea fondurilor structurale poate fi un avantaj pentru România atâta timp cât vom adopta măsurile necesare pentru a reuşi să devenim mult mai pragmatici în ceea ce priveşte efortul nostru de a îmbunătăţi capacitatea de absorbţie a instituţiilor noastre.
Guvernul este responsabil în primul rând, în faţa Parlamentului
►Am incercat pe baza mandatului dat de dvs să reprezint interesele României în cadrul Consiliului European.
►Am incercat şi voi încerca în continuare să respecte toate instituţiile statului, să am o colaborare instituţională cu preşedintele României, cu fiecare dintre instituţiile alese democratic ale României.
►Guvernul României este responsabil în primul şi în primul rând în faţa dvs, a Parlamentului României, după care în luna noiembrie împreună cu Dvs vom fi responsabili în faţa cetăţenilor României.