Legea privind votul prin corespondenţă, promulgată
Legea votului prin corespondenţă a fost promulgată, astăzi, de preşedintele Klaus Iohannis.
Articol de Radio România, 19 Noiembrie 2015, 19:05
Asumat încă de la începutului mandatului de către şeful statului, acest act normativ asigură premisele respectării dreptului fundametal la vot pentru toţi românii, oriunde s-ar afla ei, subliniază un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Votul prin corespondenţă se va folosi doar la scrutinul parlamentar.
Legea îi vizează pe românii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi presupune o perioadă de preînregistrare, care se poate face personal la ambasadă sau consulat sau prin poştă, nu şi online.
Ieri, Curtea Constituţională a stabilit în unanimitate că textul este în acord cu prevederile legii fundamentale.
CCR a respins obiecţiile de neconstituţionalitate formulate faţă de Legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, dar şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Astfel, magistraţii Curţii Constituţionale a României au respins obiecţiile ridicate de parlamentarii ALDE, UDMR, UNPR şi PSD.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.