Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea pensiilor disputată de Opoziţie şi Putere

Dezbaterile privind cererea de reexaminare a pensiilor, s-au încheiat, marţi, fără niciun rezultat la Senat.

Legea pensiilor disputată de Opoziţie şi Putere

Articol de Petruţa Obrejan, 02 Noiembrie 2010, 14:03

În timp ce Opoziţia a susţinut că pot fi amendate toate articolele Legii pensiilor, Puterea consideră că pot fi aduse amendamente doar acelui articol la care se referă cererea de reexaminare trimisă de preşedintele Traina Băsescu..


Deşi senatorii au decis, prin vot, la începutul şedinţei, ca programul să fie prelungit până la epuizarea acestui subiect, cererea de reexaminare a pensiilor a fost amânată din lipsă de cvorum.


În timpul dezbaterilor pe procedură, care au durat mai bine de o oră, parlamentarii Opoziţiei şi cei ai Puterii au avut discuţii în contradictoriu.


Senatorii PSD şi PNL au cerut ca proiectul să fie retrimis la Comisia de Muncă, pe când senatorii PDL au cerut dezbaterea lui imediată.


Astfel, Comisia de muncă dinSenat a votat un amendament care stabileşte vârsta standard de pensionare de 64 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei.


Senatorii din Comisia de muncă propun ca valoarea punctului de pensie să fie stabilit anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi să reprezinte cel puţin 45% din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.


Totodată a fost adoptat un amendament prin care se propune ca stagiul complet de cotizare să rămână la 30 de ani, aşa cum este în prezent şi nu la 35 de ani, cum se propune prin Legea privind sistemul unitar de pensii.


Programul de lucru al senatorilor prevede ca, miercuri şi joi, să fie lucrări în comisii, fiind posibil ca la începutul săptămânii viitoare acest proiect de lege să reintre în discuţia plenului.


Fondul Monetar a amânat pentru luna ianuarie următoarea tranşă de împrumut, pentru că Guvernul nu a reuşit să treacă prin Parlament la termenele asumate, nici Legea bugetului pe 2011, dar nici alte două legi prevăzute de acordul cu organismele financiare internaţionale : noua Lege a pensiilor şi cea a salarizării unitare a bugetarilor.


Legea pensiilor retrimisă în Parlament, de preşedintele Traian Băsescu, cu propunerea de modificare a vârstei limită de pensionare, ar putea suferi însă transformări mai ample.

Senatorii din Comisia juridică au decis acest lucru, la cererea Biroului Permanent, cu o majoritate strânsă de 4 voturi la 3.


În favoarea reexaminării de către Senat şi a altor articole decât cel referitor la vârsta de pensionare pentru femei au votat patru dintre membrii comisiei, membri ai grupului PSD şi PNL, iar împotrivă au votat trei membri, aparţinând grupului PDL şi celui al UDMR.




Senatorii jurişti din opoziţie au argumentat că legea, care afectează 5.700.000 de oameni, nu a fost dezbătută în Senat, unde a trecut iniţial prin aprobare tacită, iar la Cameră, votul a fost puternic contestat.




Ei au susţinut că există deja un precedent la Legea ANI, care a fost reexaminată şi votată la Cameră sub mai multe aspecte decât cele cerute.




PDL, împotriva reexaminării pe mai multe articole




Senatorii din arcul puterii au afirmat că trebuie examinate strict articolul semnalat de preşedinte.




În cadrul dezbaterilor din comisie, senatorul PD-L Ion Ruşeţ a menţionat că dacă preşedintele Traian Băsescu a făcut o cerere de reexaminare Senatul este învestit să discute expres pe această solicitare.




El a susţinut că membrii comisiilor de specialitate şi plenul Senatului trebuie să se aplece numai asupra punctelor din lege care sunt menţionate în solicitarea de reexaminare.




"Nu putem să reluăm de la început întreaga procedură legislativă", le-a spus el colegilor de comisie.




Biroul Permanent al Senatului a decis recent, să ceară Comisiei juridice să se pronunţe dacă Senatul poate reexamina şi alte articole ale Legii pensiilor decât cel faţă de care a formulat obiecţii şeful statului.



Preşedintele Băsescu a cerut, recent, reexaminarea legii având obiecţii faţă de un singur articol al acesteia, respectiv prevederea referitoare la vârsta standard de pensionare pentru femei, şeful statului cerând stabilirea acesteia la 63 de ani, nu la 65 de ani.




Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în care solicita adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice.




Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a răspuns în scris preşedintelui Traian Băsescu, precizând că un act normativ de o asemenea importanţă trebuie să beneficieze de toată atenţia Parlamentului.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie