Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea educaţiei, înapoi la Comisia de Învăţământ

Cu 71 de voturi pentru, 15 împotrivă şi două abţineri, Legea educaţiei a fost retrimisă la comisia de specialitate din Senat.

Legea educaţiei, înapoi la Comisia de Învăţământ

Articol de Luminiţa Apostolescu, 06 Decembrie 2010, 18:18

Senatorii reuniţi în plen au decis prin vot retrimiterea la comisie a Legii educaţiei şi un termen "ferm" de o lună de zile pentru întocmirea şi înaintarea raportului acesteia.


Decizia a fost luată cu votul a 71 de senatori, 15 votând împotrivă şi doi abţinându-se de la vot, varianta decisă fiind rezultatul unei scurte runde de negocieri între liderii de grup.


Senatorii din arcul puterii ceruseră, iniţial, scoaterea proiectului de pe ordinea de zi pe motivul încălcării procedurilor şi a regulamentului în comisie.


Liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu a cerut, înainte de adoptarea ordinii de zi, scoaterea de pe aceasta a Raportului întocmit de comisia de învăţământ pe marginea legii, reiterând solicitarea formulată, în urmă cu o săptămână de chestorul UDMR, Verestoy Attila.


Au urmat, ca şi în urmă cu o săptămână, discuţii care au durat mai bine de o oră, chestorul UDMR, Verestoy Attila, solicitându-i imperativ preşedintelui de şedinţă, Mircea Geoană, să supună la vot propunerea de retrimitere la comisie, subliniind că numai plenul Senatului poate lua o decizie în privinţa ordinii de zi.


"Nu ar fi bine să ajungem în situaţia în care Biroul Permanent să dicteze plenului ce să facă. Vreţi să ajungem în situaţia Camerei Deputaţilor?", a afirmat Verestoy, referindu-se la faptul că propunerea reprezentanţilor Puterii de retrimitere a Raportului la comisie a fost respinsă în Biroul Permanent, cu 7 voturi la 6.


"Contestaţi Biroul Permanent, faptul că ar fi suveran. Mie mi se pare că se ascunde ceva în spatele acestui lucru", i-a replicat Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD.


Liderul grupului PNL, Puiu Haşotti a solicitat ca PDL să avanseze un termen până la comisia de resort ar trebui să finalizeze noul Raport pe Legea Educaţiei. Haşotti a avansat termenul de trei săptămâni, însă liderul grupului PDL a cerut patru.


În urma consultărilor între liderii de grup, s-a ajuns la formula de compromis în care termenul până la care proiectul de lege se va întoarce la comisie să fie de 30 de zile.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie