Legea educației - condiția UDMR pentru a rămâne la guvernare
UDMR a dat termen de o săptămână partenerilor de coaliție pentru a urgenta adoptarea Legii educației.
Articol de Raul Matiş, 06 Noiembrie 2010, 11:52
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a cerut, sâmbătă, partenerilor de coaliţie să găsească în zilele următoare soluţii pentru adoptarea Legii educaţiei cât mai repede, după ce Curtea Constituţională a decis că Guvernul nu poate să-şi angajeze răspunderea în Parlament pe această lege.
"Dacă acest lucru va fi posibil, coaliţia va merge mai departe, dacă nu se reuşeşte cred că UDMR nu poate să meargă mai departe", a mai spus liderul UDMR, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, de la Târgu Mureş.
El a mai spus că , în acest moment, coeziunea şi solidaritatea coaliţiei sunt puse la îndoială.
"În acest moment avem o criză a coaliţiei şi se pune sub semnul întrebării coeziunea şi solidaritatea coaliţiei guvernamentale", a spus Marko Bela.
Preşedintele UDMR a spus că în momentul asumării guvernării , UDMR a avut în vedere rezolvarea problemelor legate de criza economică, reforma societăţii româneşti , dar şi lărgirea drepturilor minorităţilor şi progresul în relaţiile interetnice.
"Prin blocarea Legii educaţiei este în pericol atât continuarea reformei generale, cât şi lărgirea drepturilor minorităţilor", a spus Marko.
El a arătat că cele trei deziderate "sunt absolut necesare pentru a merge mai departe cu actuala coaliţie".
Marko a spus că Legea educaţiei face parte dintr-un pachet mai mare de măsuri care sunt necesare şi trebuie adoptate de Guvern, care se referă atât la depăşirea crizei economice, cât şi la obţinerea unor drepturi pentru minorităţi.
El a argumentat că în cazul în care Legea educaţiei nu va fi deblocată, nu se va putea proba soliditatea coaliţiei care să asigure şi adoptarea celorlalte măsuri absolut necesare.
Premierul a promis adoptarea Legii educaţiei de urgenţă
Premierul Emil Boc a anunţat că, după ce va primi motivaţia Curţii Constituţionale privind Legea educaţiei, va lua o decizie pentru promovarea acestui act normativ în regim de urgenţă până la sfârşitul sesiunii parlamentare.
El a mai spus că nu există probleme interne în coaliţie, întrucât toate deciziile au fost luate împreună.
Sâmbătă dimineaţă a avut loc , la Târgu Mures, şedinta Consiliului Permanent al UDMR, unde a fost analizată situaţia creată în urma deciziei Curţii Constituţionale de a declara ca neconstituţională angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.
Cheia problemei - Legea educaţiei
Înaintea începerii şedintei Consiliului Permanent al UDMR, preşedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat ca nu vrea să iasă din coalitie, ci vrea sa găseasca soluţii inclusiv pentru Legea învatamântului.
Potrivit liderului unional, Legea învatamântului reprezintă în continuare cheia soluţiei, şi doreşte ca în zilele următoare să se găseasca garanţii pentru a adopta acest act normativ.
Marko Bela a precizat ca Legea învăţământului nu constituie un pretext pentru a ieşi din coaliţie, ci este un punct extrem de important în programul de guvernare.
"Dacă se reuşeşte adoptarea acestui act normativ, totul este în ordine, iar daca nu se reuşeşte adoptarea Legii învatamântului, înseamnă ca nu s-a îndeplinit programul de guvernare", a adăugat liderul UDMR.
Marko Bela: Există o problemă serioasă în coaliţie
În ultimele zile, liderul UDMR a subliniat că există "o problemă foarte serioasă" de funcţionare a coaliţiei.
"Interesul nostru nu este de a ieşi din coaliţie, ci de a impune soliditatea coaliţiei. Nu ştiu însă dacă vom reuşi acest lucru", a declarat Marko Bela.
"E clar că avem o problemă foarte serioasă în ceea ce priveşte funcţionarea şi coeziunea majorităţii de guvernare şi nu numai în cazul Legii educaţiei. În ultima vreme, în ultimele luni, în ultimele săptămâni, foarte multe probleme cu votul în Parlamentul României", a arătat Marko.
De asemenea, Marko a spus că dacă există şansa reformei şi a lărgirii drepturilor minorităţilor, Uniunea va merge mai departe alături de partenerii de coaliţie.
"Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, atunci, bineînţeles că se pune sub semnul întrebării ideea de coaliţie, ideea de alianţă şi ideea de guvernare din partea UDMR", a arătat el.
Curtea Constituţională a decis, în această săptămână, că asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei este neconstituţională.