Laura Codruţa Kovesi: Procurorii anti-corupţie nu se vor lăsa intimidaţi
Şefa DNA a anunţat că procurorii continuă să lucreze la dosarele disjunse din dosarul Microsoft.
Articol de Radiojurnal, 05 Octombrie 2016, 14:49
Procuroarea şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat astăzi că cercetările în dosarele desprinse din marele caz de corupţie Microsoft continuă, procurorii fiind în stadiul de a evalua prejudiciul şi de a proba fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă pentru mai mulţi miniştri din guvernele Năstase şi Boc, între care: Ecaterina Andronescu, Dan Nica şi Daniel Funeriu.
Ea a mai spus că, după sentinţa dată luni în cazul celor patru condamnaţi în cazul Microsoft, urmează confiscarea celor 17 milioane de euro.
"Din acest moment, responsabilitatea executării prejudiciului revine Ministerului Finanţelor, prin structura specializată. Sper că se va executa. Este un prejudiciu foarte mare asupra căruia instanţa s-a pronunţat. Există foarte multe măsuri asiguratorii în acest dosar, deci el ar trebui să fie destul de uşor de executat, din punctul nostru de vedere. Celălalt dosar în care s-au făcut disjungerile, pot să vă spun că dosarul este în lucru, s-au făcut peste 60 de percheziţii domiciliare, s-au finalizat peste 120 de percheziţii informatice asupra unor medii de stocare, în principal calculatoare şi alte unităţi IT, au fost audiate zeci de persoane, s-au ridicat documente de la instituţiile care au deţinut astfel de documente şi care interesează cauza. În acest moment suntem în evaluarea acestor documente pentru a stabili circuitele financiare care au fost folosite. Este important să vă spun că pentru stabilirea certă a prejudiciului se impun şi efectuarea unor expertize IT. Deci, se lucrează ritmic în acest dosar", a precizat Kovesi.
Şefa DNA a făcut aceste declaraţii, înainte de a intra la şedinţa CSM, unde este audiat procurorul care a dispus urmărirea penală împotriva a 24 de ofiţeri de la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne, pentru deturnare de fonduri.
"Acest dosar disciplinar a fost deschis ca urmare a faptului că un procuror din DNA a îndrăznit să verifice modul în care un serviciu de informaţii a folosit banii statului. Au fost investigaţi şi sunt investigaţi doi foşti miniştri de interne, doi foşti şefi ai unor servicii de informaţii şi mai mulţi ofiţeri de informaţii. Eu cred că astfel de anchete ar trebui încurajate şi aştept să văd verdictul pe care CSM îl va da în această acţiune disciplinară", a apreciat ea.
Laura Codruţa Koveşi a mai declarat că instituţia pe care o conduce şi colegii săi procurori sunt ţinte ale unor campanii plătite şi atacuri fără precedent, din partea unor persoane cercetate pentru fapte de corupţie.
Ea a asigurat că procurorii anti-corupţie nu se vor lăsa intimidaţi şi îşi vor continua activitatea.