Laszlo Borbely: Alegerile din PDL nu influenţează colaborarea cu UDMR
Rezultatul alegerilor din PDL nu va influenţa colaborarea cu UDMR, susţine Laszlo Borbely.
Articol de Alina Dobrinescu, 16 Mai 2011, 13:58
Vicepreşedintele acestei formaţiuni, Laszlo Borbely, a declarat că săptămâna viitoare vor fi reluate discuţiile privind o serie de probleme, inclusiv pentru adoptarea legii minorităţilor.
"Noi vom cere colegilor de la guvernare să luăm inventarul acelor probleme care stau nerezolvate de ani de zile - de exemplu, legea minorităţilor, care trebuie adoptată până la sfârşitul lunii iunie - şi să urgentăm măsurile şi de revigorare a economiei, şi celelalte, pentru că este foarte important cum vom colabora în continuare, deci din acest punct de vedere nu văd nicio schimbare nici la PDL, nici în momentul de faţă, în relaţia PDL-UDMR", a declarat Laszlo Borbely.
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, este de părere că realegerea lui Emil Boc garantează continuarea reformelor începute de actualul guvern.
"Ca la orice partid politic care şi-a asumat un demers extrem de complicat şi cu pierderi de credibilitate politică, cel puţin pe termen scurt, consecvenţa şi unitatea celor care formează acest partid politic sunt importante pentru consecvenţa şi unitatea coaliţiei în continuarea măsurilor de reformă", susţine Cristian Diaconescu.
Pentru opoziţie, însă, rezultatul alegerilor demonstrează faptul că acest partid nu este capabil să facă schimbări.