Kovesi: Nu intenționez să îmi dau demisia
Laura Codruța Kovesi a declarat că ministrul Justiției nu i-a cerut demisia și nici nu intenționează să ia această decizie.
Articol de Radiojurnal, 27 Martie 2017, 21:45
Procuroarea şefă a DNA, Laura Codru'a Kövesi, susţine că ministrul justiţiei nu i-a cerut demisia şi nici ea nu se gândeşte la acest gest.
Declaraţia a fost făcută la finalul întâlnirii pe care a avut-o, în această seară, cu ministrul justiţiei, Tudorel Toader, şi care a vizat activitatea DNA.
"Nu mi-a cerut demisia. Nu intenţionez să-mi dau demisia. Nu am de ce să-mi dau demisia. DNA şi-a făcut treaba. A fost o discuţie despre care nu doresc să dau foarte multe detalii. Veţi afla după ce se termină această etapă. Restul detaliilor probabil o să le aflaţi de la domnul ministru", a spus Kovesi.
Precizările au fost făcute după ce în spaţiul politic au existat voci care au sustinut că Laura Codruța Kövesi ar trebui să demisioneze de la conducerea DNA după ce Cirtea Constituţională a decis că procurorii anticorupţie au încălcat legea şi Constituţia când au decshis o anchetă penală în legătură cu controversata ordonanţă de urgenţă 13.
Ministrul Tudorel Toader a anunţat astăzi că va prezenta miercuri la prânz concluziile evaluării activităţii procurorului general al României, Augustin Lazăr, şi a şefei DNA, declanşte după decizia Curţii Constituţionle.