Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jerzy Buzek, optimist că România şi Bulgaria vor adera la Schengen

Parlamentarii europeni discută despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, pe fondul declaraţiilor optimiste ale preşedintelui Parlamentului European,Jerzy Buzek.

Jerzy Buzek, optimist că România şi Bulgaria vor adera la Schengen

Articol de Luminiţa Apostolescu, 12 Octombrie 2011, 12:17

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, s-a declarat sută la sută optimist cu privire la primirea Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen în câteva luni, transmite postul naţional de radio al Bulgariei, BNR, citat de Agenţia RADOR a Societăţii Române de Radiofiuziune.

Parlamentarii europeni vor dezbate cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Consiliului European blocarea aderării celor două state, urmând să fie votată rezoluţia prin care se face apel ca decizia să nu depindă de populismul naţional.

În ajunul dezbaterilor, Jerzy Buzek a recomandat autorităţilor bulgare un dialog mai activ cu Olanda şi Finlanda, care din cauza îndoielilor politice, legate de corupţie, refuză deocamdată să-şi acorde sprijinul.

"Toate criteriile tehnice sunt îndeplinite şi cu toţii ştim bine acest lucru, iar din acest punct de vedere nu există dubii, însă este foarte important ca Guvernul bulgar să fie mai activ şi să explice situaţia unor state. Este normal ca acestea să aibe îndoieli. Astfel stau lucrurile în UE - când se explică pas cu pas, la sfârşit, lucrurile se rezolvă", a precizat preşedintele Parlamentului European.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a subliniat că din lunile aprilie-mai, Bulgaria asigură protecţia frontierelor europene conform criteriilor Schengen, cu cele mai bune elicoptere, nave şi camere de luat vederi.

Finlanda şi Olanda au blocat aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Interne şi Justiţie de luna trecută.

Miniştrii nu au luat nicio decizie şi au amânat dezbaterea chestiunii pentru întâlnirea Consiliului European din această lună, însă Guvernul olandez a susţinut că este puţin probabil să-şi schimbe poziţia. Extinderea Spaţiului Schengen necesită consimţământul unanim al ţărilor membre.

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni
Știri 12 Decembrie 2025, 11:34

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Nicuşor Dan a scris că atunci când 200 de magistraţi spun că este o...

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni
Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România
Știri 10 Decembrie 2025, 09:42

Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România

Nicuşor Dan a anunţat la Paris că este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România şi că Emmanuel...

Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România
Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor
Știri 09 Decembrie 2025, 16:26

Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor

PSD a intrat într-o perioadă de analiză internă, după cele şase luni de participare în Guvernul Bolojan, o analiză la capătul...

Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor
Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția
Știri 09 Decembrie 2025, 16:21

Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția

Diana Buzoianu a spus pe Facebook că nu va accepta să fie "şantajată" cu funcţia, arătând că social-democraţii nu vor, de...

Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția
Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului
Știri 09 Decembrie 2025, 13:07

Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului

Senatul a respins cu votul majorităţii parlamentare obiecţiile preşedintelui Nicuşor Dan la proiectul de lege privind...

Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului
Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron
Știri 09 Decembrie 2025, 12:58

Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron

Pe lângă chestiunile bilaterale, Emmanuel Macron şi Nicuşor Dan vor pregăti împreună lucrările Consiliului European de...

Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron
Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu
Știri 09 Decembrie 2025, 12:47

Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu

Reprezentanţii PSD s-au alăturat celor de la AUR şi i-au cerut insistent demisia ministrei mediului, iar aceasta le-a...

Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu
Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură
Știri 08 Decembrie 2025, 08:36

Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură

Un grup format din parlamentarii votaţi în decembrie anul trecut pe listele SOS România şi POT, plecaţi acum din aceste...

Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură