Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Iohannis, atac la Ponta: A plecat pe cont propriu în ţările arabe

Preşedintele Klaus Iohannis îl acuză pe premier că a plecat "pe cont propriu" în Golf şi că nu a discutat cu el, în prealabil, despre vizită.

Iohannis, atac la Ponta: A plecat pe cont propriu în ţările arabe

Articol de Radio România, 08 Mai 2015, 13:43

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că premierul Victor Ponta nu a discutat cu el în prealabil despre vizita pe care şeful Executivului a efectuat-o în statele din ţările arabe.

"Victor Ponta a plecat pe cont propriu. Nu a discutat cu mine în prealabil vizita pe care a făcut-o în statele din Arabia", a declarat Iohannis.

Şeful statului a precizat că premierul Victor Ponta l-a informat după ce a revenit din vizita din statele arabe că a avut "nişte discuţii senzaţionale, nu ştim exact despre ce, dar se pare că au fost foarte bune".

Iohannis a arătat că aceasta este o "metodă inedită de a face politică externă".

"Este o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui, dar probabil aşa a înţeles dl prim-ministru că trebuie să se întâmple în politica externă", a spus Iohannis.

El a subliniat că nu îi solicită premierului lucruri extraordinare, ci o discuţie lămuritoare înainte de astfel de vizite externe.

Guvernul a pregătit prost implementarea cardului naţional de sănătate

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat Guvernul pentru că a pregătit prost implementarea cardului naţional de sănătate şi a precizat că a văzut cum mii de oameni stau la coadă pentru a ridica acest card.

Şeful statului a menţionat că aceasta este o problemă reală, un scandal public, şi va avea o discuţie cu premierul pe această temă.

"Este o problemă reală. Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate. Am văzut mii de oameni care stau la cozi, dar care nu pot beneficia de serviciile de sănătate la care sunt îndreptăţiţi. Este un scandal public", a afirmat Iohannis, la Aeroportul "Henri Coandă", după întoarcerea din Polonia.

Modificările la Codul penal, "neavenite"

În ceea ce priveşte modificările propuse de Parlament la Codul Penal şi de Procedură Penală, preşedintele Klaus Iohannis a spus că lupta anticorupţie trebuie să continue în forţă.

El a subliniat că aceste modificări sunt neavenite şi are o părere foarte proastă despre ele.

"Aceste modificări propuse sunt neavenite. Am o părere foarte proastă despre aceste modificări, iar aceeaşi părere evident că o au şi alţii care au exprimat îngrijorările lor în spaţiul public. Deci nu sunt de acord cu ele, mai simplu", a spus preşedintele Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut aceste declaraţii pe Aeroportul Henry Coandă, la venirea din Polonia.

AUDIO Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

El a prezentat mesajul cu care a participat, în Polonia, la manifestările organizate la 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Primul mesaj se referă la păstrarea memoriei trecutului şi la lecţiile dureroase ale istoriei, de care avem datoria să ţinem cont. Libertatea şi pacea nu trebuie niciodată subînţelese. La 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial ne găsim, din nefericire, din nou, pe fondul evoluţiilor îngrijorătoare din vecinătatea estică, în situaţia de a căuta solidaritatea necesară păstrării păcii şi securităţii în Europa. Uniunea Europeană continuă să fie garanţia păcii pe continent şi să reprezinte principiile şi valorile democratice care ne unesc şi pe care suntem hotărâţi să le apărăm", a spus Iohannis.

Ce răspunde PSD

Social-democraţii s-au arătat surprinşi de declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis şi susţin că au participat la toate consultările convocate de şeful statului, iar guvernul a respectat relaţia instituţională cu acesta, la fel şi cu Parlamentul.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Podaşcă, a afirmat că sunt multe lucruri importante de făcut pentru România, iar disputele nu sunt bine venite.

"Noi suntem interesaţi ca linia corectă de până acum să fie menţinută şi într-adevăr sunt foarte multe lucruri de făcut pentru România şi, prin urmare, ne preocupă mai puţin disputele şi mai mult o încercare de a găsi un dialog constructiv, pentru că sistemul de sănătate a fost dus în ruină de către un fost vicepreşedinte al PNL, cum este domnul Duţă. Haideţi să nu uităm acest lucru. Prin urmare, aceasta este preocuparea noastră, de a încerca să reconstruim un sistem de sănătate care a fost profund afectat în timpul guvernării Boc", a spus Gabriela Podaşcă, citată de reporterul RRA, Cătălin Purcaru.

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Știri 16 Ianuarie 2025, 09:28

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice

Într-un interviu acordat presei maghiare şi citat de MTI, liderul UDMR a precizat că nu pot fi pur şi simplu desfiinţate...

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Știri 16 Ianuarie 2025, 08:52

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:26

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în...

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:20

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări de TVA nu se va mări.

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Știri 15 Ianuarie 2025, 10:32

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Petre Roman este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul redeschis al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:48

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis

AUR împreună cu POT şi SOS România au împreună numărul de voturi necesar pentru a inţia suspendarea şefului statului, însă nu...

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:40

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale

În Capitală și în țară au loc conferinţe, dezbateri, concerte şi expoziţii, iar la multe muzee intrarea este gratuită.

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități
Știri 14 Ianuarie 2025, 15:57

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități

USR acuză finanțarea insuficientă pentru serviciile sociale și personalul din domeniu și consideră că banii necesari pot fi...

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități