Ascultă Radio România Actualitaţi Live

INTERVIU Maria Ligor: Numărul secțiilor de vot din străinătate va fi mai mic dacă nu modificăm legea

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Maria Ligor, a vorbit, în exclusivitate la Radio România Actualități, despre modificarea Legii electorale pentru românii din străinătate.

INTERVIU Maria Ligor: Numărul secțiilor de vot din străinătate va fi mai mic dacă nu modificăm legea

Articol de Gabriel Basarabescu, 07 August 2016, 09:03

Realizator: Invitat al acestei ediţii este doamna Maria Ligor, ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. Bună dimineaţa, doamna ministru!

Maria Ligor: Bună dimineaţa!

Realizator: Aţi dat foarte multe interviuri în ultima vreme şi un lucru rezultă foarte clar din toate acestea: sunt necesare o serie de modificări legislative, legea electorală trebuie oarecum modificată, pentru a nu se repeta tensiunile şi, să spunem noi, aşa, toate nefuncţionalităţile din alegerile din noiembrie 2014. La ce vă referiţi, care sunt principalele modificări pe care urmează guvernul să le introducă?

Maria Ligor: Din analiza noastră am dedus, am remarcat faptul că sunt două probleme principale, două obstacole tehnice, cum le-am numit noi, în actuala lege aflată în vigoare. În primul rând, faptul că numărul secţiilor de votare la care vor putea vota fizic românii din străinătate în această toamnă ar fi considerabil, am zis eu, dramatic mai mic decât anterior şi a doua problemă este faptul că neputând utiliza listele suplimentare decât la secţiile de votare de pe lângă misiunile diplomatice, înseamnă că vom avea situaţii în care cetăţeni români aflaţi într-o anumită localitate, trăind într-o anumită localitate şi existând o secţie de votare acolo, creată la solicitarea a cel puţin 100 de alegători, nu vor putea să voteze, vor fi nevoiţi să se ducă la misiunea diplomatică. Cam aşa se aşează legea în momentul de faţă, prin urmare, propunem modificarea acestor două prevederi.

Realizator: Înţeleg. Puteţi să ne explicaţi pentru noi, ca profani, de ce aţi spus că s-a ajuns ca numărul de secţii să scadă dramatic? Adică...?

Maria Ligor: Păi conform legii în vigoare, vom putea crea secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, înţelegând aici ambasade, consulate, institute culturale, toate reprezentanţele noastre în exterior. Anterior, în 2014 şi în 2012, în 2008, când am mai organizat alegeri parlamentare, am avut posibilitatea să organizăm secţii de votare şi în alte locaţii sau localităţi decât la misiunile diplomatice. Nemaiexistând această posibilitate, evident, numărul se va reduce considerabil. De pildă, de la 50-51 de secţii de votare în Italia, vom ajunge la 11. De la 40 la scrutinuri succesive, vom ajunge la 10, asta pentru că legea prevede ca celelalte secţii de votare sunt create la cererea alegătorilor, ori neexistând un număr de solicitări de creare de secţii de votare, ajungem doar să concentrăm votul, alegerea la misiunile diplomatice.

Realizator: Aţi mai folosit o expresie interesantă, aţi spus "intervenţie reţinută" în schimbarea legislaţiei. Ce aţi vrut să spuneţi?

Maria Ligor: Dorinţa Guvernului este ca intervenţia să fie absolut minimală şi doar absolut necesară. Nu ne propunem în nici un fel să schimbăm filozofia legii electorale, soluţiile pe care parlamentul le-a dat. De pildă, o intervenţie cu adevărat dramatică ar fi să schimbăm de la un sistem, eu ştiu, pe reprezentare proporţională la uninominal. Nici vorbă de aşa ceva.

Realizator: Deci sunt doar nişte corecţii practic.

Maria Ligor: Nişte - exact - corecţii, pentru că dorim să îndepărtăm aceste două obstacole tehnice pe care le-am identificat. Şi asta, tot pentru că suntem preocupaţi, pe de o parte, de recomandările Comisiei de la Veneţia şi pe de altă parte, de poziţionarea CCR în legătură cu legislaţia electorală.

Consultările cu partidele, "absolut necesare"

Realizator: Înteleg că săptămâna asta aţi început consultări informale cu partidele, au fost principalele partide. Cuvântul "informal", sigur, deja vă pune în situaţia de a nu devoala prea mult, dar, totuşi, aşa, câteva păreri: speranţă că va ieşi totul bine, cum ar fi?

Maria Ligor: Consultările acestea sunt absolut necesare, pentru că partidele politice sunt competitorii electorali pentru alegeri şi prin urmare sunt direct interesaţi în privinţa intenţiilor guvernului. De aceea am făcut acest demers. De aceea suntem, de altfel, în plin proces de consultare cu partidele, urmând ca în momentul în care vom introduce proiectul de ordonanţă de urgenţă în consultare publică, să încorporăm pe cât posibil observaţiile partidelor.

Realizator: Pe de altă parte, în afara acestor modificări absolut necesare, principalul dumneavoastră, cum ar veni, aşa, câmp de activitate este relaţia cu românii de pretutindeni. Sunt foarte multe speranţe în foarte multe locuri, nu am să le numesc, poate, decât pe cele mai încinse: zona Timocului, zona Ucrainei, dar şi multe, multe altele. Probleme, până şi în Moldova. Cum vedeţi toată această relaţie? De curând aţi preluat acest mandat. O să începeţi să ajungeţi în cât mai multe zone. Care ar fi planul?

"Este imposibil să fixăm o agendă de la Bucureşti care să nu corespundă aşteptărilor de acolo"

Maria Ligor: Sigur, este un mandat foarte foarte scurt şi atunci şi nivelul de aşteptare trebuie gestionat cu multă înţelepciune, pentru că nu aş dori să creez, eu ştiu, aşteptări pe care după aceea... Sau să fac promisiuni pe care după aceea nu pot să le ţin.Dar activitatea departamentului este, practic, organizată pe două paliere principale: pe de o parte, "diaspora de mobilitate", cum îi spunem noi, românii care se află în Europa sau în alte ţări, în America de Nord, motivul principal fiind dorinţa de a căuta o slujbă mai bună, şi comunităţile noastre istorice, la care v-aţi referit dumneavoastră. Sunt în curs o serie de proiecte foarte interesante, îndeosebi de conservare a memoriei, de conservare a limbii, de conservare a identităţii. Sunt proiecte pe care noi le sprijinim şi care sunt, în esenţă, derulate de asociaţii sau de exponenţi ai comunităţilor noastre istorice şi dorinţa mea este, în primul şi în primul rând, să folosesc aceste câteva luni ca să consolidez capacitatea departamentului de a da răspunsuri mai rapide la acest tip de solicitări, pentru că angajând comunităţile, avem garanţia că putem schimba în bine lucrurile. Trebuie să avem la bază o agendă comună. Este imposibil să fixăm o agendă de la Bucureşti care să nu corespundă aşteptărilor de acolo.

Realizator: Exact, asta vroiam să spun şi eu! Vă mulţumesc! Într-un fel, aţi devansat întrebarea mea, dar aş completa-o cu următoarea idee: dacă sunteţi de acord cât de curând să realizăm nişte duplexuri interactive cu reprezentanţi ai comunităţilor, pentru că doar aşa putem vedea la firul ierbii exact ce-şi doresc ei şi cred că transparenţa ar fi foarte puternică, s-ar căpăta foarte multă forţă într-un astfel de dialog şi cred că postul public are această capacitate de a fi alături de Departamentul Românilor de Pretutindeni în legătură cu românii de peste tot. Şi pe noi ne ascultă românii din toată lumea.

Maria Ligor: Cu mare, cu mare plăcere. Aş adăuga la ce aţi spus nu doar că are capacitatea, dar are şi responsabilitatea să fie alături de români.

Realizator: Vedem, în funcţie de agendă, când va fi posibil aşa ceva şi cred că va fi foarte util. Abia aştept o discuţie, un pod între Radio România Actualităţi, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi - ştiu eu? - Timoc, Voivodina, Ucraina şi aşa mai departe. O să avem foarte mult spor. Până una, alta, spor în schimbarea acestei legi! Aşteptăm cu mult interes viitoarele evenimente.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei