Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Incompatibilitatea lui Mircea Diaconu va fi decisă de plenul Senatului

Comisia juridică a Senatului a stabilit că plenul Senatului este cel în măsură să constate starea de incompatibilitate şi să ia decizie cu privire la acest caz.

Incompatibilitatea lui Mircea Diaconu va fi decisă de plenul Senatului

Articol de Flori Doman, 11 Septembrie 2012, 21:59

Comisia juridică a Senatului a analizat, în şedinţa de marţi, scrisoarea înaintată de Agenţia Naţională de Integritate, referitoare la starea de incompatibilitate în care se află senatorul liberal Mircea Diaconu.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a subliniat faptul că situaţia senatorului Mircea Diaconu este una delicată.

"Este o situaţie delicată, nemaîntâlnită în Parlamentul României. ANI a considerat că ar fi incompatibil, Comisia juridică se pronunţase acum trei ani că nu ar exista o stare de incompatibilitate, instanţa a constatat buna credinţă a domnului Diaconu, dar constată că este obiectivă starea de incompatibilitate", a afirmat Greblă.

El a spus că, iniţial, se considerase că funcţia de director al unui teatru de stat poate fi încadrată în categoria activităţilor artistice, astfel nefiind vorba de o stare de incompatibilitate în cazul senatorului liberal.

"Textul de lege vorbeşte de funcţii şi activităţi artistice. Noi am considerat atunci că funcţia de director de teatru este o funcţie artistică, ANI a considerat că funcţiile artistice sunt toate celelalte afară de director pentru că este şi ordonator de credite. A fost o interpretare, noi am considerat şi azi toţi colegii au fost de aceeaşi părere, că nu este incompatibilitate", precizat preşedintele Comisiei juridice.

Toni Greblă a adăugat că un director de teatru nu are ce fura dintr-un buget de "subzistenţă".

"Ce poate să fure un director de teatru, de la un teatru care are buget de subzistenţă acolo, decorul de la teatru? De pe urma funcţiei de director la un teatru nu foarte mare în Bucureşti ce profit poţi să ai? Şi atunci cred că aceste lucruri legat de incompatibilităţi şi interdicţii, mai ales la marile valori ale aceste ţări, ar trebui analizate cu mai multă omenie şi nu neapărat cu răutate. Nu pun la îndoială decizia instanţei, dar există viziuni de interpretare diferite asupra acestui lucru", a mai afirmat Greblă.

Diaconu: Ar fi jena mea să fiu prins fără bilet în Senatul României

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat marţi, în timpul şedinţei Comisiei juridice din Senat, în care se discuta scrisoarea înaintată de ANI, referitoare la starea de incompatibilitate a acestuia, că în situaţia în care, cu două luni înainte de finalizarea mandatului său de senator, ar fi constatată incompatibilitatea, ar fi "jena" sa de a fi prins "fără bilet" în Senatul României.

"Eu, niciodată, în viaţa mea nu am mers în tramvai fără bilet. Consider, în clipa asta, că eu, în Senat, nu am mers fără bilet nicio secundă. Am fost corect cât am putut. De la cap la coadă. Dacă în final, când mai sunt două luni de mandat, voi fi găsit fără bilet în tramvai, o să fie jena mea toată viaţa", a spus senatorul PNL.

Mircea Diaconu a precizat că se va adresa Curţii de Apel pentru a i se explica unde este vinovăţia sa.

"Eu cred că, din punct de vedere legal, eu am fost perfect acoperit până în momentul în care ANI a constatat că nu sunt în stare legală. E în regulă. Când am aflat că sunt incompatibil, imediat, am făcut efortul de a ieşi din starea de incompatibilitate, nu am continuat-o. O să încerc să mă adresez Curţii de Apel, să facă precizări", a spus senatorul liberal.

Totodată, Diaconu a explicat că a fost, din prima zi de mandat, de bună-credinţă şi că ceea ce îşi doreşte este să "trăiască legal".

"Eu, de bună-credinţă, chiar din a doua zi după ce am intrat în această clădire am formulat o întrebare cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate. Situaţia era uşor jenantă pentru mine. Răspunsul primit de la Senat a fost că totul e în regulă, totul e legal, a fost şi o explicaţie legală acolo, dacă nu mă înşel, un articol de lege şi am primit acordul Senatului să pot lucra în cele două funcţii. Au trecut doi ani până când ANI, deşi primea declaraţia mea de avere în care se arăta că lucrez în două locuri, a emis un raport", a explicat el.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului