Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul, în negocieri cu OMV Austria

Premierul Victor Ponta a declarat la întoarcerea de la Viena, unde a participat la Forumul Economic România-Austria, că Guvernul României şi compania petrolieră austriacă OMV vor începe negocieri pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige.

Guvernul, în negocieri cu OMV Austria

Articol de Alina Dobrinescu, 19 Iunie 2012, 10:19

Victor Ponta s-a întâlnit la Viena cu reprezentanţi ai unor importanţi investitori în România, punctând că a discutat şi cu preşedintele OMV.

Premierul a adăugat că are un sentiment pozitiv cu privire la modul în care compania austriacă va participa alături de Guvernul ţării noastre la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social.

"Am dat un mesaj comunităţii de afaceri austriece, un mesaj de predictibilitate şi de interes din partea noului Guvern, pentru a sprijini continuarea implicării lor în România. Toate răspunsurile la aceste mesaje ale noastre le-aş putea aprecia ca fiind pozitive, în sensul continuării investiţiilor şi al prezenţei masive pe piaţa românească a investitorilor austrieci", a spus premierul.

Victor Ponta a adăugat că discuţia pe care a avut-o cu preşedintele OMV a fost "şi lungă dar şi foarte constructivă", amintind capacitatea ţării noastre de predicţie şi într-o anumită măsură de control a preţurilor privind carburanţii, dar şi intenţiile privind investiţiile în următorii zece ani în România.

Victor Ponta: Am un sentiment pozitiv în ceea ce priveşte colaborarea cu OMV

El a amintit şi de litigiile pe care România le are cu compania austriacă, rezultate din obligaţiile contractuale de privatizare.

"Nu pot să vă spun mult mai mult decât atât: faptul că acel comitet interministerial format de guvern şi reprezentanţii OMV, în perioada imediat următoare, vor discuta şi vor negocia fiecare punct de pe această agendă. Important este că eu am un sentiment pozitiv faţă de modul în care compania OMV nu doar că va investi în continuare în România, ci va participa alături de România şi de Guvernul României la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social. E tot ce vă pot spune în acest moment", a completat şeful Executivului.

Premierul a subliniat că este vorba despre negocierea unui pachet cu compania austriacă, punctând că sunt zone în care Guvernul României are de câştigat şi zone în care OMV.

"După discuţia de astăzi impresia mea, rămâne să fie certificată de finalizarea negocierilor, este ca va fi o situaţie de win-win, va câştigat şi statul român, va câştiga şi compania. Până la urmă, faptul că toate profiturile realizate de OMV sunt reinvestite tot în România creându-se locuri de muncă şi plătind taxe către bugetul de stat, toate acestea reprezintă o realitate şi cred că este bine să nu o ignorăm", a mai spus Ponta.

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni
Știri 12 Decembrie 2025, 11:34

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedintele Nicuşor Dan a scris că atunci când 200 de magistraţi spun că este o...

Preşedintele Nicuşor Dan îi invită pe toţi magistraţii care vor să reclame problemele din sistem la Palatul Cotroceni
Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România
Știri 10 Decembrie 2025, 09:42

Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România

Nicuşor Dan a anunţat la Paris că este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România şi că Emmanuel...

Nicuşor Dan: Este posibilă creşterea numărului de militari francezi dislocaţi în România
Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor
Știri 09 Decembrie 2025, 16:26

Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor

PSD a intrat într-o perioadă de analiză internă, după cele şase luni de participare în Guvernul Bolojan, o analiză la capătul...

Analiză internă în PSD. Social democrații ar putea ieşi de la guvernare în prima parte a anului viitor
Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția
Știri 09 Decembrie 2025, 16:21

Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția

Diana Buzoianu a spus pe Facebook că nu va accepta să fie "şantajată" cu funcţia, arătând că social-democraţii nu vor, de...

Diana Buzoianu: Nu voi fi șantajată cu funcția
Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului
Știri 09 Decembrie 2025, 13:07

Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului

Senatul a respins cu votul majorităţii parlamentare obiecţiile preşedintelui Nicuşor Dan la proiectul de lege privind...

Senatul a respins obiecţiile la proiectul de lege privind combaterea extremismului
Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron
Știri 09 Decembrie 2025, 12:58

Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron

Pe lângă chestiunile bilaterale, Emmanuel Macron şi Nicuşor Dan vor pregăti împreună lucrările Consiliului European de...

Președintele Nicușor Dan, întâlnire de lucru la Paris cu preşedintele Emmanuel Macron
Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu
Știri 09 Decembrie 2025, 12:47

Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu

Reprezentanţii PSD s-au alăturat celor de la AUR şi i-au cerut insistent demisia ministrei mediului, iar aceasta le-a...

Criza apei ajunge în Parlament. Reprezentanţii PSD și AUR au cerut demisia Dianei Buzoianu
Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură
Știri 08 Decembrie 2025, 08:36

Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură

Un grup format din parlamentarii votaţi în decembrie anul trecut pe listele SOS România şi POT, plecaţi acum din aceste...

Parlamentari din opoziție prezintă în Parlament o moțiune de cezură