Guvernul decide noi modificări ale Codului Fiscal
Guvernul urmează să modifice pentru a treia oară Codul fiscal, pentru a permite reducerea TVA la apă şi a impozitului pe dividende, dar şi impozitarea diferită a firmelor mici.
Articol de Alin Şerbănescu, 27 Octombrie 2015, 08:37
Premierul a dat asigurări că are acordul partenerilor din coaliţie pentru aceste măsuri fiscale care se adaugă celor anunţate deja.
În şedinţa de astăzi, guvernul are pe agendă şi alte proiecte importante, menţionează reporterul RRA.
Guvernul îşi propune să aprobe astăzi trei noi modificări ale Codului fiscal care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie, anul viitor.
Potrivit premierului Victor Ponta, propunerile vizează reducerea TVA la apă la 9%, scăderea impozitului pe dividende la 5% şi creşterea plafonului pentru înregistrarea microîntreprinderilor la 100.000 de euro.
Premierul susţine că pentru aceste modificări ce ar urma să fie aprobate prin ordonanţă de urgenţă are inclusiv susţinerea partidelor din coaliţia de guvernare.
Tot astăzi, guvernul intenţionează să aprobe şi proiectul pachetului legislativ privind achiziţiile publice, care după aceeea va fi trimis în parlament pentru dezbateri şi vot.
În opinia premierului Victor Ponta, prin adoptarea celor patru acte normative care formează acest pachet legislativ ar putea fi rezolvată în mare parte inclusiv problema infrastructurii deficitare din România.