Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul Boc, cu temele făcute pentru a șaptea asumare

Guvernul a decis să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a-şi angaja răspunderea asupra proiectului de lege privind încadrarea și salarizarea în 2011 a personalului didactic şi asupra Codului dialogului social.

Guvernul Boc, cu temele făcute pentru a șaptea asumare

Articol de Angela Bârgoan, 08 Aprilie 2011, 08:15

Cele două proiecte au fost aprobate de către Guvern, joi, într-o şedinţă specială și transmise Parlamentului pentru stabilirea calendarului de angajare a răspunderii.


Proiectul privind încadrarea și salarizarea personalului didactic în 2011 reprezintă, potrivit primului ministru, o aplicare în concret a Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.


”Această lege nu este o lege de plafonare sau de îngheţare a salariilor din învăţământ, aşa cum s-a spus uneori. Această lege este impusă de practicile neunitare de reîncadrare cu salarii majorate cu 50% a profesorilor din învăţământul preuniversitar din unele zone din ţară, în special Suceava şi Botoşani”, a precizat premierul.


În proiectul adoptat de Guvern sunt precizate pentru fiecare funcţie didactică salariul de încadrare, sporurile aferente şi metoda de calcul pentru 2011.


”Peste 95% dintre profesori nu suferă niciun fel de diminuare salarială. Cu alte cuvinte, salariile pe care le-au primit în luna ianuarie, în luna februarie, în luna martie, 95% dintre cadrele didactice vor primi în continuare acelaşi salariu. Doar acolo unde au apărut practici neunitare de reîncadrare cu 50%, adică cu majorare cu 50% a salariilor, acolo intervine actul normativ”, a explicat Emil Boc.


Al doilea proiect pentru care Guvernul își va angaja răspunderea, cel privind Codul dialogului social, reglementează într-un cadru unitar statutul sindicatelor şi al patronatelor, relaţiile şi conflictele de muncă, organizarea Consiliului Economic şi Social.


“Legea dialogului social vine să completeze şirul reformelor pe care Guvernul României le-a demarat în aceşti ani. După ce a fost finalizată reforma legislaţiei muncii, prin adoptarea Codului Muncii, a sosit momentul să finalizăm şi legislaţia dialogului social”, a declarat primul ministru.



Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional nu va mai exista



Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional şi încetează existenţa şi ca urmare, scade rolul liderilor sindicali naţionali.


În schimb, noul act normativ dă forţă organizaţiilor sindicale sectoriale, iar datorită posibilităţii semnării contractelor de muncă la nivel sectorial, în unele domenii vor putea fi negociate salarii mai mari.


"Contractul colectiv de muncă la nivel naţional îşi încetează existenţa. Va fi un salariu minim brut, prin hotărâre de guvern, şi peste acest salariu se va negocia la nivel de unitate salarii care pot fi cu mult sau cu puţin mai mari decât salariul minim garantat în plată. Va fi un avantaj imediat, care se va vedea în următoarele luni, faptul că unele sectoare îşi vor permite salarii mai consistente, mai mari. În aceste condiţii, cred că este un principiu corect acela pe care l-am promovat, ca în viitor să avem contracte colective de muncă semnate la nivel sectorial", a spus ministrul Muncii, Ioan Botiş, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria.


Codul dialogului social oferă, totodată, posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile, printre care şi organizaţiile de pensionari, de a face parte din Consiliul Economic şi Social, în timp ce reprezentanţii guvernului se vor retrage din acest consiliu.


Prin noua lege, funcţionarul care intră în grevă nu va fi salarizat pe acea perioadă


”Funcţionarul nu va primi bani pe perioada grevei, dar i se vor recunoaşte asigurările de sănătate”, a precizat ministrul Botiş.


Cele două legi au fost transmise Parlamentului urmând ca în şedinţa de luni a Birourilor Permanente ale celor două Camere să fie stabilit calendarul de angajare a răspunderii Guvernului.


Ministrul muncii, Ioan Botiş, a subliniat că există în continuare posibilitatea de a fi depuse şi acceptate amendamente, iar guvernul este dispus sa discute şi să intervină pe legea adoptată.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei