"Ghidul finanţării campaniei electorale", lansat în dezbatere publică
Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat şi lansat în dezbatere publică "Ghidul finanţării campaniei electorale" pentru alegerile locale din acest an.
Articol de Mugur Mihăiţă, 25 Martie 2016, 17:17
Ghidul vine în sprijinul competitorilor electorali, al mandatarilor financiari şi al celorlalţi participanţi la procesul electoral, precizează reporterul RRS, Mugur Mihăiţă.
Documentul conţine legile în baza cărora se organizează alegerile şi se finanţează partidele, precum detalii despre felul în care pot fi cheltuiţi banii primiţi de formaţiunile politice. Toate aceste informaţii pot fi găsite pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, la secţiunea "Legislaţie, Dezbatere Publică".
Tot aici, timp de 15 zile, se primesc eventualele observaţii sau propuneri ale cetăţenilor privind finanţarea campaniei electorale pentru locale.