Gheorghe Nichita, în arest la domiciliu
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis vineri ca primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, să fie plasat în arest la domiciliu.
Articol de Politica Romaneasca, 08 Mai 2015, 18:40
Decizia este definitivă.
Primarul social-democrat Gheorghe Nicihita este acuzat că în primele luni ale acestui an i-ar fi pus pe poliţiştii comunitari ieşeni să spioneze anumit persoane, inclusiv prin instalarea unei aplicaţii de tip spy pe telefonul mobil al uneia dintre persoanele respective.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au formulat împotriva acestuia patru acuzaţii, între care cea de instigare la folosirea de date care conţin informaţii ce nu sunt date publicităţii şi cea de instigare la abuz în serviciu.
Edilul urma, conform sursei citate, să folosească informaţiile inclusiv pentru a permite accesul unor persoane neautorizate la ele cu scopul de a obţine personal foloase necuvenite.
În această cauză în care DNA a beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI, şeful poliţiei locale Iaşi este acuzat, de asemenea, de abuz în serviciu şi utilizarea nejustificată de date personale, iar subordonatul său de complicitate la abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive informatice.