Georgică Severin, director general interimar la Radio Romania
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a respins astăzi rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2015 şi 2016.
Articol de Angela Matei, 26 Aprilie 2017, 10:30
Decizia atrage, potrivit legii, demiterea de drept a Consiliului de Administraţie al instituţiei, iar Parlamentul, la propunerea comisiilor de cultură, l-a numit director general interimar pe fostul senator PSD Georgică Severin.
În cadrul dezbaterilor, opoziţia a susţinut că decizia este una politică, în timp ce preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, Lucian Romaşcanu, a precizat că demiterea Consiliului de Administraţie nu are legătură cu performanţele editoriale, dar este singura modalitate legală prin care se poate destitui conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune.