Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Gabriel Oprea nu demisionează

Ministrul de interne, vicepremierul Gabriel Oprea, nu va demisiona, în contextul decesului poliţistului din coloana sa oficială.

Gabriel Oprea nu demisionează

Articol de Radiojurnal, 27 Octombrie 2015, 07:48

El a făcut această precizare într-un comunicat de presă emis aseară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la o conferinţă de presă, că s-a întâlnit cu Gabriel Oprea şi l-a sfătuit să demisioneze, din cauza modului defectuos în care a fost gestionată comunicarea în această problemă.

Gabriel Oprea afirmă că nu se consideră vinovat, iar implicaţiile acestor declaraţii nu sunt instituţionale, ci au exclusiv natură politică.

"La un moment dat coloana s-a oprit, nu am văzut accidentul, nu am ştiut că a fost vorba despre un accident. Am văzut doar maşina din faţă oprită şi pe cei doi poliţişti alergând. Unul ne-a făcut semn să continuăm deplasarea. Maşina de Poliţie şi cei doi colegi au rămas acolo. Apoi am aflat ce s-a aflat", a spus Oprea, ieri, într-o declaraţie de presă.

Gabriel Oprea a mai susţinut că imediat după aceea a solicitat prezenţa SMURD şi a cerut să fie permanent informat despre soarta politistului Bogdan Gigină .

"Am făcut tot ce e omeneşte posibil pentru savarea vieţii lui Bogdan Gigină. Speculaţiile că aş fi încălcat legea sau aş fi utilizat dispozitivul de însoţire nelegal, vă asigur că sunt neîntemeiate", a susţinut ministrul Gabriel Oprea.

De menţionat că ieri, PNL a anunţat că va depune la Senat o moţiune simplă la adresa vicepremierului şi că doreşte înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la accidentul de săptămâna trecută.

De cealaltă parte, PSD a precizat că nu va avea o abordare politică în acest caz.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei