Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI vrea reducerea birocraţiei la acordarea ajutoarelor pentru încălzire

Delegaţia FMI a recomandat, miercuri, autorităţilor române să caute soluţii pentru reducerea birocraţiei la acordarea ajutoarelor pentru încălzire și să le aplice chiar din iarna 2011-2012.

FMI vrea reducerea birocraţiei la acordarea ajutoarelor pentru  încălzire

Articol de Angela Bârgoan, 27 Iulie 2011, 11:38

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, s-a întâlnit, miercuri, cu ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu.


”Noi am prezentat viziunea noastră asupra schemei ajutoarelor de încălzire pentru această iarnă. Ne-au recomandat să avem o schemă cât mai simplă, adică să eliminăm cât mai mult din birocraţia care se învârte în jurul acestor ajutoare de încălzire, pornind chiar de la beneficiari”, a declarat Sebastian Lăzăroiu la finalul discuțiilor cu delegaţia FMI.



Ajutoare la încălzire doar pentru cei vulnerabili



Ministrul muncii a subliniat că vor fi eliminate subvenţiile pentru încălzire, iar Guvernul îi va ajuta pe cei mai vulnerabili.


”Am dat asigurări FMI că ne vom concentra pe o focalizare cât mai bună a ajutoarelor pentru cei mai săraci. Deci, încercăm să eliminăm risipa şi să facem reduceri încă de la anul deşi strategia este pe trei ani. Vrem să facem reduceri în sensul de a nu mai cheltui bani decât pentru cei care au cu adevărat nevoie”, a precizat Lăzăroiu.


Premierul Emil Boc a anunțat deja că programul privind ajutoarele la încălzire pentru populaţie va fi adoptat de către Guvern în ultima şedinţă din luna august, urmând ca Ministerul Muncii să stabilească până atunci cuantumul de venit pentru persoanele care vor beneficia de acest ajutor.


Șeful Executivului mai precizase, la sfârșitul luniii iunie, că sprijinul va fi direcţionat din toamnă numai către acele persoane cu adevărat vulnerabile.


”În ultima şedinţă din luna august a Guvernului vom adopta programul complet privind ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii. Subvenţia va fi direcţionată începând cu toamna acestui an către categoriile sociale cele mai defavorizate, iar cei care deţin resurse financiare importante, în cuantum care urmează a fi stabilit de Ministerul Muncii în baza analizelor pe care le va efectua în această vară, precum şi firmele ce beneficiază de încălzire din sistemul centralizat de termoficare nu vor mai beneficia de susţinere”, declara Emil Boc.


Sebastian Lăzăroiu: Este greu de spus când se va reveni la salariile din iunie 2010


În legătură cu creşterile salariale în sectorul public, ministrul muncii a afirmat că economia îşi revine și că au fost făcute disponibilizări , de aceea s-ar putea reveni la salariile din iunie 2010.


”Când va începe aceasta şi cum se va face este greu de spus în momentul acesta. Este o decizie pe care va trebui să o ia Guvernul', a afirmat Sebastian Lăzăroiu.


Ministrul muncii a mai enumerat printre subiectele discutate cu delegaţia FMI aplicarea de anul viitor a legii salarizării, modul în care a fost implementat noul sistem de pensii şi codul asistenţei sociale care va fi dezbătut în Parlament în toamna acestui an.


Sebastian Lăzăroiu a subliniat că reducerea CAS şi eventualitatea unor noi disponibilizări nu au fost pe agenda discuţiilor de miercuri la Ministerul Muncii.


Experţii Fondului Monetar Internaţional continuă, la Bucureşti, până la 1 august, a doua evaluare a acordului de tip preventiv, încheiat în luna martie.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie