Eurostat: 17 state, inclusiv România, deficit mai mare decât cel estimat
Eurostat a publicat, luni, datele revizuite privind datoriile statelor şi deficitele bugetare pentru cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, România înregistrând un deficit mai mare decât cel prevăzut.

Articol de Luminiţa Apostol, 22 Octombrie 2012, 20:07
O diferenţă importantă faţă de estimarea iniţială apare în cazul Spaniei.
Pentru România, deficitul a fost anul trecut de 5,5% din Produsul Intern Brut, mai mare decât estimarea iniţială de 5,2%.
Cifrele publicate de Eurostat arată o scădere a deficitului public în 2011 în comparaţie cu 2010 atât în zona euro, cât şi în întreaga Uniune.
Pentru zona euro deficitul public a scăzut de la 6,2% din Produsul Intern Brut în 2010 la 4,1% în 2011, în timp ce pentru întreaga Uniune scăderea a fost de la 6,5% la 4,4% din Produsul Intern Brut.
Cel mai scăzut deficit public în raport cu Produsul Intern Brut a fost înregistrat în 2011 în Luxemburg, Finlanda şi Germania, iar excedent public a fost înregistrat în Ungaria, Estonia şi Suedia.
Şaptesprezece state membre au înregistrat un deficit mai mare decât limita admisă de 3%, între acestea şi România, cu 5,5%.
Când este analizată datoria publică a statelor membre în 2011, cifrele Eurostat arată că procentele raportate la Produsul Intern Brut au scăzut în zona euro de la 85,4% la sfârşitul anului 2010 la 87,3% la sfârşitul lui 2011, în timp ce pentru întreaga Uniune creşterea datoriei publice s-a făcut de la 80 la 82,5%.
La sfârşitul anului 2011 cel mai scăzut nivel al datoriei publice a fost înregistrat în Estonia - 6,1% din Produsul intern Brut, urmată de Bulgaria - 16,3%, Luxemburg - 18,3%, România - 33,4% şi Suedia - 38,4% din Produsul Intern Brut. S
Statisticile realizate de Eurostat se bazează pe cifrele declarate de fiecare stat membru al Uniunii în cadrul celei de-a doua notificări din acest an.