Emil Boc: Voi demisiona dacă ţintele economice nu vor fi îndeplinite
Premierul Emil Boc a declarat că este dispus să se retragă din funcţie dacă obiectivele economice din buget vor fi ratate.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 27 Noiembrie 2011, 14:07
Bugetul elaborat de guvern pentru 2012 prevede un deficit prudent, de doar 1,9% din produsul intern brut, deşi FMI şi Uniunea Europeană ar fi fost de acord cu un nivel mai mare al cheltuielilor publice, afirmă premierul Emil Boc.
Invitat la Pro TV, el a explicat că raţiunea unui astfel de deficit are în vedere nevoia de prudenţă economică şi evitarea populismului într-un an electoral.
Premierul Emil Boc a declarat că va demisiona de la conducerea Guvernului dacă ţintele economice asumate pentru anul viitor nu vor fi îndeplinite.
El a evitat să indice un termen clar în care este dispus să se retragă din funcţie dacă obiectivele vor fi ratate.
"Demisia este întotodeauna pe masă în momentul în care aceste lucruri nu se respectă. Deadline-ul este în fiecare zi, pentru că în fiecare zi îţi măsori politicile prin performanţă. Analizele nu trebuie făcute o dată la şase luni, ci făcute periodic, pentru că numai aşa poţi să te asigură că rămâni în graficul stabilit. Demisia nu trebuie făcută o dată la şase luni, un guvern lucrează responsabil în fiecare zi, nu o dată la şase luni, dar îmi asum inclusiv cu preţul demisiei menţinerea stabilităţii macroeconomice", a spus Boc.
Întrebat însă dacă este dispus să efectueze după primele trei sau şase luni de anul viitor o analiză privind stadiul îndeplinirii acestor ţinte şi să demisioneze în cazul în care se va constata că obiectivele asumate de Guvern nu au fost îndeplinite, premierul a evitat un răspuns concret, afirmând doar că demisia poate fi depusă în fiecare zi.
România va trage bani de la FMI, doar dacă situaţia se va înrăutăţi
Emil Boc asusţine că, deşi Executivul nu intenţionează să acceseze anul viitor linia de credit oferită de instituţiile financiare internaţionale, se va apela la aceşti bani, doar dacă situaţia economică se va înrăutăţi.
"În ultimă instanţă, sperăm să nu fie nevoie, dacă se înrăutăţesc condiţiile în Uniunea Europeană în aşa măsură încât să se pună în dificultate finanţarea deficitului, România poate apăsa butonul. Nu avem în intenţie accesarea acestei linii, dar este un element de siguranţă în plus că România nu va avea derapaje în 2012 şi de certitudine că, dacă lucrurile merg rău, avem un buton pe care să apăsăm să nu fim nevoiţi să mai tăiem salarii, pensii sau alte obligaţii sociale ale statului", a spus Boc.
În luna martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro, fonduri care să fie atrase doar în caz de necesitate.
Emil Boc nu mai vrea premier
Premierul Emil Boc a susţinut, duminică, la ProTV, că nu îşi mai doreşte un mandat de prim-ministru după alegerile de anul viitor, precizând că nu are în vedere să mai ocupe această funcţie la finalul mandatului actual.
Întrebat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată la Pro TV, dacă îşi mai doreşte un mandat de premier anul viitor, Boc a răspuns că nu are în vedere acest lucru.