Emil Boc, Vasile Blaga sau Theodor Paleologu?
Sâmbătă, la Palatul Parlamentului se desfăşoară Convenţia Naţională PDL, unde va fi aleasă noua conducere a democrat-liberalilor.Pentru şefia PDL, competiţia se dă între Emil Boc, Vasile Blaga şi Teodor Paleologu. Foto:Alexandra Cristea
Articol de Bogdan Isopescu, 14 Mai 2011, 14:22
Convenţia a fost deschisă de şeful statului, Traian Băsescu. El a vorbit despre evoluţia Partidului Democrat Liberal în ultimii 6 ani, dar şi despre rolul formaţiunii în guvernare.
Alături de Traian Băsescu au fost invitaţi şi lideri partidelor din coaliţie, precum şi purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European.
Traian Băsescu a vorbit din dublă postură, ca şef al statului şi să nu uităm că a fost lider al Partidului Democrat până în 2005, actualul PDL.
În această a doua postură, el a atras atenţia că momentul alegerilor interne este întotdeauna un moment foarte tensionat şi îi ruga pe democrat-liberali să iasă uniţi din competiţie.
Traian Băsescu îşi amintea de anul 2001, atunci când a fost în competiţie cu Petre Roman pentru şefia PDL.
" În această sală am o amintire frumoasă şi una urâtă. Cea frumoasă este că aici s-a desfăşurat Convenţia din 2001, când am câştigat preşedinţia partidului, în competiţie cu Petre Roman şi cu Simona Marinescu. A fost un moment de satisfacţie politică, dar am şi o mare insatisfacţie. Atunci când cel care pierduse, când i-am întins mâna, a întors spatele. Să nu faceţi asta diseară" a cerut Traian Băsescu.
Ca şef al statului, Traian Băsescu atrăgea atenţia că în PDL există voci care propun îndulcirea reformelor pe care guvernul le pune în practică.
Preşedintele a subliniat că acest lucru ar fi o greşeală, pentru că România nu mai poate suporta jumătăţi de măsură.
Aceeaşi idee o puncta şi un alt invitat şi anume preşedintele UDMR Kelemen Hunor, care spunea că reforma nu a fost şi nu este uşoară, mai ales în moment în criză.
Hunor a subliniat că acesta este singurul drum la capătul căruia se află victoria.
"... de parteneri puternici, de parteneri loiali, de parteneri care ştiu să-şi respecte cuvântul dat. Dacă aceste lucruri şi dacă aceste scopuri comune, aşa cum am stabilit în programul de guvernare, vor fi respectate, sunt convins că nu numai Partidul Democrat Liberal, nu numai UDMR, nu numai ceilalţi colegi de la guvernare vom ieşi cu toţii învingători, dar România, societatea românească va câştiga", a spus în discursul său liderul UDMR.
Pe aceeaşi linie au fost şi restul discursurilor ţinute de partenerii de guvernare, Gabriel Oprea, preşedintele executiv al UNPR, şi Varujan Pambuccian, liderul minorităţilor.
La finalul primei părţi a Convenţiei Naţionale, actualul lider al PDL, Emil Boc a prezentat un raport de activitate din calitatea de preşedinte al PDL în care afirma că Partidul Democrat Liberal are şanse să câştige viitoarele alegeri, pentru că a scos România din recesiune.
De precizat că raportul de activitate a fost adoptat în unanimitate.