Emil Boc: Coaliția va decide forma și modul de promovare a reorganizării teritoriale
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă porneşte de la comasarea judeţelor, iar forma finală a proiectului va fi decisă în coaliţie.
Articol de Angela Bârgoan, 11 Iunie 2011, 15:45
Emil Boc a subliniat că propunerea PDL de reorganizare administrativ-teritorială a ţării nu vizează apariţia unei noi structuri administrative, aşa cum propune USL, ci porneşte de la comasarea actualelor judeţe.
Varianta PDL de reorganizare nu presupune revizuirea Constituţiei, reduce costurile statului şi accelerează absorbţia fondurilor europene
Emil Boc: Reorganizarea teritorială nu ar impune costuri majore cetăţenilor
”Niciun român, care are buletin, paşaport, permis de conducere, maşină, nu va cheltui un leu în plus prin reorganizarea administrativ-teritorială, pentru că actele pe care le au îşi vor menţine valabilitatea până când le expiră durata lor de existenţă”, a declarat șeful Executivului.
Liderul PDL a subliniat că forma finală a acestui proiect și modalitatea de promovare vor fi decise la nivelul coaliţiei.
Emil Boc a enumerat, între avantajele proiectului PDL, faptul că se poate realiza fără revizuirea Constituţiei, finalizează procesul de descentralizare a administraţiei publice, realizează o reală politică de dezvoltare regională, reduce substanţial costurile şi realizează debirocratizarea, destructurează reţelele clientelare constituite de-a lungul timpului, accelerează procesul de absorbţie a fondurilor europene.
Deputatul PDL, Ioan Oltean, declarase, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Ioan Oltean a mai anunţat că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.
Emil Boc: USL vrea amânarea reorganizării pentru că "baronii" acestei alianţe "au bătut cu pumnul în masă"
Preşedintele PDL susţine că, prin modelul de reorganizare administrativă prezentat sâmbătă, USL demonstrează că vrea de fapt amânarea acestui proces până în 2016, pentru că "baronii" acestei alianţe "au bătut cu pumnul în masă".
Emil Boc a mai afirmat că modelul propus de "alianţa socialistă" presupune înfiinţarea unui nou nivel administrativ, respectiv regiunea, care ar urma să fie o structură cu personalitate juridică, distinctă de judeţe.
Boc a precizat că înfiinţarea acestui nou palier administrativ presupune revizuirea Constituţiei, astfel că "din start proiectul USL porneşte cu o amânare".
Apoi, apariţia unui nivel suplimentar ar amplifica birocraţia şi costurile şi ar conduce la neînţelegeri între noile regiuni şi judeţe.
”Orice structură nou creată îşi va genera noi atribuţii ca să-şi justifice existenţa. Asta este regula fundamentală de funcţionare a birocraţiei. Dacă vrem menţinerea fiefurilor, aşa cum arată şi doreşte PSD, nu ne atingem de judeţe”, afirmă Emil Boc.
Potrivit liderului PDL, proiectul USL duce şi la creşterea costurilor de funcţionare a statului şi la îngreunarea implementării proiectelor de dezvoltare, întrucât vor apărea noi avize, iar victimele vor fi oamenii de afaceri, firmele şi cetăţenii.
”Această reorganizare ar duce la creşterea aparatului birocratic şi amplificarea procedurilor birocratice, pentru că orice nouă structură îşi creează atribuţii pentru a-şi justifica existenţa, iar orice nouă ştampilă înseamnă şi o nouă sursă de corupţie”, susține Emil Boc.
Emil Boc a arătat, de asemenea, că varianta USL va duce şi la neînţelegeri, întrucât, dacă sunt păstrate actualele judeţe şi se înfiinţează şi regiunile, orice proiect regional va trebui negociat cu judeţele, ceea ce, de fapt, va bloca orice proces de modernizare.