Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezbateri-maraton pe proiectul de buget

54 de amendamente la buget au fost admise de comisiile parlamentare de buget-finanţe și peste 2.000 respinse.

Dezbateri-maraton pe proiectul de buget

Articol de Cătălin Purcaru, 19 Decembrie 2014, 21:34

Senatorii şi deputaţii, reuniţi în şedinţă comună, continuă dezbaterile asupra proiectului bugetului de stat pentru anul viitor.

54 de amendamente, admise de comisiile parlamentare de buget-finanţe, dar şi cele peste 2.000 respinse, se află în atenţia senatorilor şi deputaţilor.

Unul dintre amendamentele admise a fost motiv de dispută verbală între opoziţie şi majoritatea parlamentară.

Este vorba de amendamentul iniţiat de ministrul dezvoltării regionale Liviu Dragnea, care prevede un mecanism prin care echilibrarea bugetelor primăriilor să se realizeze direct şi nu prin intermediul consiliilor judeţene, ca până în prezent.

Conform textului adoptat de parlamentari, guvernul va face, la jumătatea anului viitor, o analiză privind funcţionarea noului sistem.

Tot atunci ar urma să se ia şi decizia dacă măsura ar putea folosită în permanenţă. La dezbaterea pe articole a proiectului legii bugetului pentru 2015, opoziţia a criticat propunerea guvernului.

"Din concluziile pe care eu le-am tras pe aceste materiale, puse la dispoziţie de guvern cu doar două ore înainte de vot, oraşele şi municipiile vor pierde foarte mulţi bani la egalizare, acesta fiind preţul plătit pentru faptul că se egalizează bugetele comunelor", a spus Carmen Hărău, deputat PNL.

Replica a venit imediat din partea ministrului dezvoltării regionale, Liviu Dragnea.

"Pentru prima dată, după mulţi ani, începând cu 2015, niciun primar din această ţară nu va mai fi umilit. Nu pierd oraşele, nu pierd nici municipiile, pentru că nu este o sumă fixă, există al doilea sistem de repartizare, în care, în funcţie de populaţie, suprafaţă, gradul de colectare şi numărul de proiecte europene depuse, să vină cu sume în completare", a susținut Liviu Dragnea.

Au fost şi dispute verbale între opoziţie şi majoritatea parlamentară referitoare la cvorumul de şedinţă.

După dezbaterile pe articole privind bugetul de stat pentru anul viitor, parlamentarii vor începe discuţiile pe bugetele defalcate pentru fiecare minister şi instituţie publică în parte.

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București