Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezbateri "full-time" pe revizuirea Constituţiei

Liderul PNL Crin Antonescu, cel care conduce Comisia de revizuire a Constituţiei, anunţă dezbateri full-time, "consistene şi alterte" pe această temă.

Dezbateri "full-time" pe revizuirea Constituţiei

Articol de Luminiţa Apostolescu, 28 Mai 2013, 13:03

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, liderul PNL Crin Antonescu, declară că la nivelul forului pe care îl conduce va fi stabilit un program full-time pentru dezbateri, posibil de 8 ore pe zi, cu discuţii "consistente şi alerte", astfel încât raportul să fie finalizat până în 20 iunie.

"Începând de mâine, (să avem, n.r.) o dezbatere foarte serioasă, dar pe mai multe zile din săptămână, examinăm şi vom decide poate degrevarea membrilor comisiei cel puţin la Senat de alte obligaţii de program şi poate un program al comisiei full-time, pe toată săptămâna. Dacă am termina undeva în 15 - 20 iunie ar fi ideal. (...) Nimeni nu va revizui Constituţia cu buldozerul, dar un calendar ne-am propus", a declarat, marţi, preşedintele PNL.

El a menţionat că, în cazul în care procesul de elaborare a raportului la nivelul comisiei parlamentare va întârzia, va fi convocată o sesiune extraordinară a Senatului pentru continuarea lucrărilor.

Antonescu a fost întrebat ce va însemna un program "full-time" al comisiei de revizuire a Constituţiei şi dacă acest lucru va presupune 8 ore de lucru zilnic.

"Eu v-aş propune să numărăm, ca să zic aşa, ca la strung, piesele au ieşit, 40 de articole pe zi. Asta este o decizie pe care nu o iau eu, nu pot să o iau eu singur, o vom lua împreună cu plenul comisiei. Din punctul meu de vedere, da, se poate să lucrăm şi 8 ore pe zi, în condiţiile în care dezbaterea trebuie să fie şi consistentă şi alertă", a răspuns Antonescu.

Liderul PNL a afirmat că a doua jumătate a lunii octombrie ar trebui să fie organizat, cel târziu, referendumul de reviziuire a Constituţiei, deoarece începând cu luna noiembrie prezenţa la urne va depinde de vreme.

"Ne dorim ca la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, pe forma care va rezulta din Parlament să participe cât mai mulţi cetăţeni români cu drept de vot. Pentru asta ne preocupăm să găsim un moment care să permită în principiu participarea cât mai multor cetăţeni, să zicem până la finalul lunii octombrie", a susţinut Antonescu.

Propunerile Forumului Constituţional, predate Parlamentului

Forumul Constituţional a predat , marţi, Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, un raport în care sunt sistematizate propunerile societăţii civile în privinţa modificării Legii Fundamentale.

Este vorba despre 400 de propuneri punctuale şi 50 de proiecte de modificare integrală a Constituţiei.

De miercuri începe activitatea Comisiei parlamentare , iar preşedintele Comisiei, liderul PNL, Crin Antonescu afirmă că în procesul de revizuire, puterea va fi transparentă şi va căuta consensul cu opoziţia şi societatea civilă.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului