Desemnarea candidatului Alianţei Creştin Liberale, amânată
Alianţa Creştin Liberală amână până la sfârşitul săptămânii desemnarea candidatului propriu la alegerile prezidenţiale.
Articol de Alexandra Cristea, 04 August 2014, 13:32
Anunţul a fost făcut pentru Mediafax de purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu.
Aceasta a precizat că desemnarea candidatului Alianţei Creştin Liberale (PNL-PDL) pentru funcţia de preşedinte al României nu va mai fi făcută pe 4-5 august, cum s-a anunţat iniţial, acţiunea fiind decalată pentru 8-9 august.
Gorghiu a explicat pentru sursa citată că motivul acestei amânări este nefinalizarea sondajului de opinie.
„Nu s-a terminat sondajul de opinie. Va fi undeva pe 8-9 august. PDL întârzie cu sondajul, a început mai târziu”, a declarat Alina Gorghiu
De precizat că cel care va reprezenta candidatul ACL la alegerile prezidenţiale va fi ales după ce vor fi gata rezultatele sondajelor interne care vor stabili cine este mai bine plasat în preferinţele electoratului dintre Klaus Iohanis şi Cătălin Predoiu, aminteşte redactorul RRA.