Deputatul Sebastian Ghiţă poate fi reţinut, nu şi arestat
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii lui Sebastian Ghiţă, iar în cazul arestării preventive a acestuia nu a fost întrunit numărul de voturi necesar avizării.
Articol de Radiojurnal, 29 Martie 2016, 13:08
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat pozitiv cererea procurorilor DNA de încuviinţare a reţinerii deputatului Sebastian Ghiţă.
Nu s-a întrunit însă numărul minim necesar de voturi pentru votarea cererii de arestare preventivă a lui Ghiţă.
"Pentru reţinere au votat 21 de colegi, dintre care 11 'pentru', 5 'împotrivă' şi 5 abţineri. Pentru arestare au votat 21 de colegi, dintre care 10 'pentru' arestare, 6 'împotrivă' şi 5 abţineri. Nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare, iar plenul Camerei este cel care va decide asupra acestei cereri", a spus vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
Recomandarea Comisiei Juridice va ajunge mâine în plenul Camerei, care va lua decizia finală.
Parlamentarul este acuzat, între altele, de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă sau conducerea unui vehicul fără permis de conducere.