Darius Vâlcov va solicita Comisiei Europene o derogare bugetară pentru infrastructură
Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov a susţinut că în lipsa unei derogări bugetare România va reuşi doar în 50 de ani să atingă nivelul mediu european de kilometri de autostradă raportată la suprafață.

Articol de Radio România, 28 Ianuarie 2015, 18:42
Guvernul intenţionează să solicite Comisiei Europene o modificare a calendarului de atingere a obiectivelor bugetare pe termen mediu astfel încât să poată folosi mai mulţi bani pentru investiţii în infrastructură, în special pentru construcţia de autostrăzi, a anunţat , astăzi, ministrul Finantelor Publice, Darius Vâlcov.
El a cerut astăzi sprijin parlamentarilor din Comisia de specialitate pentru această iniţiativă guvernamentală.
"Aş dori ca săptămâna viitoare să avem o întâlnire şi pe această temă pentru că cel târziu în aprilie când vom avea solicitarea oficială din partea Comisiei Europene, aş vrea să fie un sprijin şi o susţinere totală atât din partea Parlamentului, cât şi a Guvernului, a tuturor forţelor politice pentru ca această evaluare ar duce la creşterea alocării pentru investiţii în România în următorii patru ani de zile şi cred că este un interes comun", a spus Darius Vâlcov.
Ministrul de finanţe a adăugat că i-a informat deja pe omologii săi din UE despre intenţia Guvernului de la Bucureşti.
Darius Vâlcov a explicat că în lipsa unei derogări bugetare de la Bruxelles România va reuşi doar în 50 de ani să atingă nivelul mediu european de kilometri de autostradă raportată la suprafaţă.