Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Daniel Chiţoiu a eliminat preţul fix din contractele cu "băieţii deştepţi"

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, a declarat că preţul fix din contractele Hidroelectrica, încheiate cu "băieţii deştepţi", a fost eliminat, iar noul preţ este stabilit la nivelul pieţei concurenţiale.

Daniel Chiţoiu a eliminat preţul fix din contractele cu "băieţii deştepţi"

Articol de Flori Doman, 18 Mai 2012, 15:45

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost eliminat preţul fix din contractele bilaterale cu Hidroelectrica.

"După primele zece zile de mandat am reuşit să eliminăm preţul fix din contracte şi să avem preţ stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie. Ce nu s-a reuşit în 10 ani, am reuşit noi în 10 zile. Un alt succes este că Fondul Proprietatea, acţionar în cadrul Hidroelectrica, a revenit în echipa de negociere, a semnat documentele. Ştim că poziţia FP la negocierile anterioare a fost că nu e de acord cu un preţ fix", a declarat Chiţoiu.

Ministrul a spus, totodată, că nu prezintă deocamdată alte detalii, pentru că negocierile sunt încă în derulare, menţionând că interesul Ministerului Economiei este să transfere toată energia tranzacţionată prin aceste contracte directe pe piaţa concurenţială, unde preţurile sunt mult mai mici.

"Negocierile sunt în derulare, până la finele lunii mai vrem să avem încheiate aceste negocieri şi aceste contracte. Interesul nostru nu este de a avea o creştere semnificativă într-un an, ci de a trece toată vânzarea de energie pe piaţa concurenţilă, nu doar de la Hidroelectrica", a subliniat el.

Chiţoiu: Niciun contract bilateral nu a fost reziliat

Daniel Chiţoiu a mai menţionat că niciun contract bilateral nu a fost reziliat şi că toate acordurile vor avea aceeaşi formulă de calcul a preţului.

"La negocierile anterioare echipele de negociere au obţinut o creştere de preţ, dar era tot unul fix, care nu era la nivelul pieţei concurenţiale. Noi am reuşit să scoatem preţul fix din aceste contracte, şi să fie stabilit la nivelul pieţei concurenţiale. Preţul este prima etapă a acestor negocieri, urmează termenele şi cantităţile, şi apoi contractele se vor transparentiza. Este aceeaşi formulă la toate cele zece contracte", a afirmat ministrul.

Chiţoiu: "Băieţii deştepţi" au "capturat" profiturile companiilor din energie

Potrivit ministrului Economiei, "băieţii deştepţi" au "capturat", în ultimii zece ani, profiturile companiilor din sistemul energetic.

"Ştim foarte bine că aceste contracte au stat în atenţia dumneavoastră timp de mai bine de zece ani. Sistemul energetic a fost supus unui proces de capturare a profitului de către băieţii deştepţi, nu doar de la Hidroelectrica, ci de la toate societăţile. Profiturile băieţilor deştepţi erau foarte mari faţă de preţul de producţie şi de vânzare a energiei de către Hidroelectrica", a afirmat Chiţoiu.

Ministrul economiei a mai precizat că legea privind impozitarea supraprofiturilor companiilor din energie, din sectoarele petrol şi gaze, va fi aprobată până la sfârşitul anului 2012 şi va intra în vigoare în 2013.

Autorităţile intenţionează, de asemenea, să modifice nivelul redevenţelor, însă primele redevenţe modificate vor fi aplicate din 2015.

Contractele directe de vânzare a energiei de către Hidroelectrica, încheiate 2001-2003

Contractele directe de vânzare a energiei de către Hidroelectrica au fost încheiate în anii 2001-2003 şi au fost menţinute de toate guvernele care s-au succedat.

Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri mult sub media pieţei.

Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

De asemenea, Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat, în mod indirect, clienţii, vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului