"Dacă Victor Ponta vrea să preia atribuţiunile preşedintelui, îi trebuie un act juridic"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că "dacă premierul Victor Ponta vrea să preia atribuţiunile şefului statului, îi trebuie un act juridic".
Articol de Alina Dobrinescu, 12 Iunie 2012, 20:50
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni că premierul Victor Ponta a dat "cel mai penibil spectacol legat de cunoaşterea funcţionării Uniunii Europene".
"Astăzi, parte din clasa politică a dat cel mai penibil spectacol legat de cunoaşterea funcţionării Uniunii Europene. Din păcate, în frunte chiar cu domnul prim-ministru, doctor în drept, Victor Ponta. Dar, orice om are timp să înveţe. Nimic nu este pierdut din acest punct de vedere şi totul este să citeşti puţin. Nu doresc o confruntare cu nimeni, dar doresc soluţii corecte, constituţionale", a spus Băsescu.
"Dezbaterea din Parlament, prilej pentru români să afle care este mecanismul decizional"
Şeful statului a făcut observaţii cu privire la adoptarea declaraţiei de către Parlament în ceea ce priveşte reprezentarea la Consiliul European, susţinând că dezbaterea din legislativ a fost un bun prilej "pentru politicieni, jurnalişti, aşa-numiţii profesori care nu au citit Tratatul de funcţionare a UE, dar şi pentru români să afle care este mecanismul decizional şi către ce instituţii să se uite când o decizie a UE este adoptată".
"Prima apreciere este că suntem în faţa unui lucru pozitiv pentru că dezbaterea din Parlament şi dezbaterea ce va urma în zilele urma, eu voi fi unul dintre cei care vor încerca să o catalizeze, se referă la UE, iar nevoia de a şti cât mai bine care sunt mecanismele de funcţionare a UE este nu numai la nivelul oamenilor politici, aşa cum am văzut azi în Parlament, dar este evident că sunt şi mulţi care au titlul de profesori şi sunt invitaţi pe la televiziuni şi este evident că habar nu au cum funcţionează UE şi îi rog pe cei care nu au citit Tratatul să se includă de la sine în această categorie", a spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele a afirmat că dacă premierul Victor Ponta vrea să preia atribuţiunile şefului statului, îi trebuie un act juridic.
"Dacă vrea (premierul Victor Ponta - n.r.) să preia atribuţiunile preşedintelui, îi trebuie un act juridic care poate fi hotărâre a Parlamentului, poate fi lege, moţiune nu poate fi. Declaraţia nu este opozabilă preşedintelui României, în orice caz", a mai spus preşedintele.
"USL vrea să modifice Constituţia"
El a adăugat că "jocul politic de astăzi arată dorinţa USL-ului de a modifica Constituţia. Foarte bine, dar eu îi rog de trei ani să participe la modificarea Constituţiei şi să facem aranjamentele pe care majoritatea de două trei a Parlamentului şi pe urmă poporul le va dori, dar nu putem modifica prevederi din Constituţia României, bazându-ne pe o declaraţie care nu este act juridic".
Totodată, şeful statului i-a transmis premierului Victor Ponta că dacă doreşte o bună colaborare, atunci trebuie să aibă în vedere că instituţia prezidenţială trebuie respectată.
"Dacă, într-adevăr, doreşte o bună colaborare cu preşedintele, trebuie să aibă în vedere că nu omul, dar instituţia prezidenţială trebuie respectată. Altfel, nu va funcţiona coabitarea", a declarat el.
În încheiere şeful statului a subliniat că va respecta orice act juridic al Parlamentului României care se dovedeşte a fi constituţional.
Plenul Parlamentului a adoptat marţi, cu 249 de voturi pentru, 30 împotrivă şi o abţinere, o declaraţie prin care recomandă reprezentarea României de către premierul Victor Ponta la reuniunea Consiliului European din 28 iunie.