Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Croaţia sărbătoreşte intrarea în Uniunea Europeană

România va fi reprezentată la ceremonia organizată de aderarea Croaţiei la UE de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Croaţia sărbătoreşte intrarea în Uniunea Europeană

Articol de Luminiţa Apostolescu, 30 Iunie 2013, 12:35

Croaţia se pregăteşte să sărbătorească intrarea sa în Uniunea Europeană ca membru cu drepturi depline.

Lideri politici din toate statele membre ale UE s-au adunat la Zagreb pentru a participa la manifestările programate cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, începând cu 1 iulie.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va reprezenta România la ceremonia organizată duminică seară.

Cu toate că toate principalele partide politice croate susţin aderarea Croaţiei la UE, opinia publică nu este prea entuziasmată de faptul că statul croat devine al 28-lea membru al UE, informează BBC.

Croaţia, afectată de o rată mare a şomajului, a fost nevoită să implementeze mai multe pachete de reforme pentru a se putea alătura blocului european, care a fost marcat, la rândul lui, de o criză economică şi financiară acută.

Croaţia devine la 1 iulie cel de-al 28-lea membru al UE, după un deceniu de negocieri şi va avea ca misiune protejarea a peste 1.300 de kilometri de frontiere terestre ale blocului european.

Croaţia este cea de-a doua dintre cele şase republici iugoslave care aderă la UE, după Slovenia, în 2004.

Preşedintele Senatului s-a aflat în vizită oficială în Croaţia în perioada 17-18 iunie, prilej cu care a subliniat că aderarea Croaţiei la UE este 'un succes istoric, ce deschide o nouă perspectivă tuturor statelor din Balcanii de Vest, într-un moment destul de dificil pentru Uniunea Europeană, în care cooperarea şi încrederea între parteneri sunt deosebit de importante'.

De asemenea, el a precizat că România sprijină în continuare parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, considerând că este singura cale prin care se pot asigura, pe termen lung, stabilitatea şi prosperitatea în regiune.

Premierul croat nu se aşteaptă la miracole

"Nu va exista niciun miracol în ţară după ce Croaţia se va alătura Uniunii Europene la 1 iulie", a declarat sâmbătă premierul croat Zoran Milanovic, în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune RTL, preluată de Xinhua.

Vorbind în aceeaşi emisiune, Milanovic şi şeful statului croat Ivo Josipovic au apreciat că 1 iulie va marca doar începutul cursei.

"'Soarele va fi la fel, acelaşi vânt va sufla, iar ploaia va cădea în acelaşi mod', a explicat Milanovic. 'Înseamnă noi oportunităţi. Primele secunde ale datei de 1 iulie vor marca începutul unei noi curse în care progresul va fi vizibil", a adăugat Josipovic, potrivit Agerpres.

Întrebat când va trăi populaţia mai bine, premierul croat a răspuns că se aşteaptă ca această îmbunătăţire să aibă loc în următorii zece ani.

"Mă aştept la zece ani de creştere moderată. Nu suntem o ţară săracă, dar ne numără printre ţările mai puţin înstărite".

Josipovic a notat că stabilitatea este importantă pentru fiecare societate.

"Este, drept urmare, important ca în fiecare an PIB-ul să continue să crească, chiar şi cu puţin. Ar trebui să ne aşteptăm măcar la o mică creştere", a spus Josipovic.

Barroso: Aderarea la Uniunea Europeană nu va rezolva toate problemele Croaţiei

Aderarea la Uniunea Europeană nu va rezolva toate problemele Croaţiei, dar ţările care s-au alăturat UE înaintea sa au progresat pe plan politic, social şi în ceea ce priveşte reformele, iar acest lucru s-a întâmplat şi în Croaţia de când aceasta şi-a depus candidatura, a afirmat preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso într-un interviu difuzat sâmbătă seară de reţeaua de televiziune publică HTV, preluat de agenţia Hina.

Beneficiile aderării Croaţiei la UE sunt mari pentru că aceasta, chiar dacă poate fi considerată o ţară relativ mică prin comparaţie, va discuta de la egal cu ceilalţi şi va participa la procesul decizional, a explicat Barroso.

Fondurile structurale reprezintă o formă foarte importantă şi concretă de cooperare ce aduce sprijin financiar pentru regiunile Croaţiei, pentru agricultura, mediul şi sectorul său de investiţii, a adăugat şeful executivului european.

Referitor la problema corupţiei, Barroso a remarcat că au fost înregistrate progrese pe parcursul negocierilor de aderare pentru că Croaţia a trebuit nu numai să dezvolte un nou cadru legal ferm, dar şi să prezinte rezultate concrete ale luptei împotriva corupţiei.

De asemenea, autorităţile croate s-au angajat să continue acest proces şi după integrarea în blocul comunitar.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei