Cristian Diaconescu, propus oficial ministru al afacerilor externe
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a fost propus de premierul Emil Boc ca ministru al afacerilor externe.
Articol de Alina Dobrinescu, 24 Ianuarie 2012, 15:37
Premierul Emil Boc a înaintat marţi preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Cristian Diaconescu în funcţia de ministru al afacerilor externe.
Cristian Diaconescu îl înlocuieşte, astfel, pe fostul şef al diplomaţiei române, Teodor Baconschi, care a fost demis, luni, de Emil Boc pentru declaraţiile nepotrivite pe care le-a făcut la adresa protestatarilor din Piaţa Universităţii.
Teodor Baconschi a declarat recent că un lucru devine clar pentru "toţi românii de bine", respectiv că a început "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face "România care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată", referindu-se la protestele antiprezidenţiale şi antiguvernamentale din ultimele 10 zile din Capitală şi din ţară.
Traian Băsescu a semnat Decretul de numire în funcţie a lui Cristian Diaconescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi Decretul pentru revocarea din funcţia de ministru al afacerilor externe a lui Teodor Baconschi.
De asemenea, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat Decretul pentru numirea domnului Cristian Diaconescu în funcţia de ministru al afacerilor externe, se arată pe site-ul preşedinţiei.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al afacerilor externe de către domnul Cristian Diaconescu va avea loc în cursul zilei de marţi, ora 19.00, după publicarea decretelor în Monitorul Oficial al României.
Cine este Cristian Diaconescu?
Senatorul Cristian Diaconescu s-a născut la 2 iulie 1959, la Bucureşti.
A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în anul 1983. În 1992 a urmatcursurile de specializare ale Centrului de Prevenirea Conflictelor în domeniul Măsurilor pentru Creşterea Încrederii şi Securităţii în Europa.
Este doctorand din 2007 al Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii Bucureşti.
Între anii 1983 - 1985 a fost judecător la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, la Judecătoria Sectorului 4, în perioada 1985 - 1989 a fost judecător la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi Inspector de specialitate în Ministerul Justiţiei (1989 - 1990).
Din 1990 şi-a început activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
►1990 - 1996 - a fost diplomat la Delegaţia Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE, coordonator al secţiei de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena, adjunct al şefului misiunii pentru domeniile politico-militar şi de securitate ale OSCE;
►1996 - 1997 - a fost secretar ştiinţific al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI) şi diplomat în Direcţia OSCE din MAE. Director al Direcţiei OSCE şi de cooperare cu structurile subregionale (1997), iar în 1998 director general al Direcţiei Generale Juridice şi Consulare din MAE. Din mai şi până în decembrie 2000 a fost secretar adjunct al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) şi ambasador en pied în această organizaţie;
► 29 decembrie 2000 - a fost desemnat secretar de stat pentru afaceri bilaterale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
► 2004 - a fost numit secretar de stat pentru probleme de integrare europeană în cadrul aceluiaşi minister. Totodată, a fost negociator şef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene şi pentru Tratatul politic de bază între România şi Federaţia Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei. Între ianuarie 2004 şi martie 2004 a deţinut funcţia de Secretar de Stat pentru Afaceri Europene;
► 2004 - a fost numit ministru al justiţiei cu misiunea de a negocia şi închide capitolul 24, Justiţie şi Afaceri Interne, în cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. În noiembrie 2004, Cristian Diaconescu a raportat Guvernului închiderea acestui capitol facilitând astfel finalizarea procesului de integrare în Uniunea Europeană. În acelaşi an, Cristian Diaconescu s-a înscris în alegerile parlamentare, candidând în circumscripţia judeţului Constanţa şi câştigând mandatul de senator;
► 2005 - Cristian Diaconescu a fost ales de Congresul Partidului Social Democrat în funcţia de vicepreşedinte, poziţie pe care o ocupă până în februarie 2010. În Senatul României, Cristian Diaconescu a deţinut funcţiile de vicepreşedinte al Comisiei Drepturilor Omului şi preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională;
► 2008 - Cristian Diaconescu s-a înscris, la propunerea unanimă a forurilor de conducere ale PSD, în cursa pentru câştigarea Primăriei Generale a Capitalei, pe care a pierdut-o fără să ajungă în turul doi;
După alegerile din 30 noiembrie 2008, Cristian Diaconescu a devenit senator de Bucureşti în urma redistribuirii.
Este cadru didactic asociat la catedra de Drept Internaţional Public a Universităţii Hyperion (1993), profesor la Colegiul Naţional de Apărare (din 1997), unde a predat cursuri privind tematica securităţii şi cooperării europene şi euro-atlantice; profesor la Institutul pentru Drepturile Omului; membru în Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare (din 1995).
Între anii 1998 - 2000 a fost negociator şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecţia minorităţilor şi readmisia, precum şi în domeniul măsurilor de creştere a încrederii şi securităţii în Europa, şef de delegaţie la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului la Geneva, Comisia Dunării.
Pe 18 decembrie 2008, Consiliul Executiv Naţional al PSD l-a propus pe Cristian Diaconescu pentru preluarea portofoliului de ministru al afacerilor externe în Guvernul Emil Boc. A fost validat în Parlament, în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, la 22 decembrie 2008, împreună cu întreg Cabinetul Emil Boc, în aceeaşi seară depunând jurământul, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.
Cristian Diaconescu a ocupat portofoliul de ministru al afacerilor externe până la 1 octombrie 2009, când miniştrii social-democraţi au demisionat din guvernul de coaliţie cu PDL, după ce Dan Nica a fost revocat din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor.
La data de 18 februarie 2010, Cristian Diaconescu şi-a depus candidatura pentru şefia PSD, la Congresul extraordinar din 20 februarie 2010. Ulterior, acesta a anunţat retragerea din cursă, anunţându-şi sprijinul pentru Mircea Geoană.
Diaconescu a demisionat din PSD pe 24 februarie 2010 şi s-a alăturat Grupului independenţilor din Parlamentul României.
Din data de 1 mai 2010, Cristian Diaconescu ocupă funcţia de preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României.
La 7 februarie 2011 a fost ales vicepreşedinte al Senatului şi reales în funcţie la 5 septembrie 2011.
Este căsătorit şi are un copil.