Consulat Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg, inaugurat la Sibiu
La Sibiu a fost inaugurat aseară un Consulat Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg.
Articol de Carmen Vulcan, 18 Iunie 2017, 13:33
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marelui Ducat, Xavier Bettel, au participat ieri la manifestările dedicate împlinirii a 10 ani de când oraşele Sibiu şi Luxemburg au deţinut împreună titlul de Capitală Culturală Europeană.
Parteneriatul dintre Sibiu şi Luxemburg rămâne un exemplu pentru ceea ce înseamnă spiritul european, spunea preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia la care, împreună cu premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, i-a decorat pe directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac şi pe cel al Teatrului din Esch-sur-Alzette din Luxemburg, Charles Muller.
"Parteneriatul dintre Sibiu şi Luxemburg rămâne un exemplu pentru ceea ce înseamnă spiritul european. Experienţa noastră comună din 2007 arată că dincolo de un angajament politic, economic, social şi de securitate, Europa a fost şi va rămâne un spaţiu al valorilor democratice, care sunt potenţate prin dialogul intercultural.
Premierul luxemburghez Xavier Bettel s-a referit nu doar la legăturile istorice şi culturale dintre Luxemburg şi Sibiu, ci şi la perspectiva dezvoltării relaţiilor economice.
"Acest parteneriat care ne uneşte îşi are bazele încă în Evul Mediu, când coloniştii din zona Luxemburg s-au instalat aici, în Transilvania. Mai târziu, cetăţenii din cele două oraşe au dezvoltat relaţiile culturale dintre cele două ţări, iar astăzi încercăm să găsim modalităţile de a dezvolta şi colaborarea noastră economică", a spus premierul luxemburghez .