Comisia pentru controlul activităţii SRI cere demisia lui Dumitru Dumbravă
Comisia pentru controlul activităţii SRI a decis să ceară demiterea secretarului general al Serviciului.
Articol de Radiojurnal, 28 Noiembrie 2017, 14:14
Comisia pentru controlul activităţii SRI a decis, cu cinci voturi pentru şi trei împotrivă, să ceară demiterea secretarului general al Serviciului, Dumitru Dumbravă.
Solicitarea a fost făcută pentru a elimina suspiciunile menţionate de preşedintele Comisiei, Claudiu Manda, în ceea ce priveşte corespondenţa între SRI şi Comisie, care până acum se realiza prin intermediul Secretariatului General al SRI.
În acest sens, Biroul Executiv al SRI a hotărât, în şedinţa de azi, ca dialogul interinstituţional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului SRI, Edurad Helvig, se arată într-un comunicat al Serviciului Român de Informaţii.