Comisia pentru administrație spune ”da” disponibilizărilor din MAI
Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cu 14 voturi "pentru" şi 10 "împotrivă", proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Articol de Angela Bârgoan, 19 Aprilie 2011, 17:05
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, preoţi militari, funcţionari publici şi personalul contractual din MAI se va reduce, la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare şi în numărul maxim de posturi aprobate.
Potrivit preşedintelui comisiei pentru administrație, deputatul PDL, Sulfina Barbu, reprezentantul MAI a spus, în cadrul dezbaterilor, că legea este necesară deoarece în România sunt 407 poliţişti la suta de mii de cetăţeni, în timp ce Germania are 300.
Proiectul de lege al Ministerului de Interne prevede reducerea a 1.700 de posturi de poliţişti, 2.700 de jandarmi, 1.500 de poliţişti de frontieră şi 2.100 pompieri.
Preşedintele Comisiei pentru administraţie a afirmat că primii angajaţi ai ministerului care vor pleca sunt cei care au abateri disciplinare, care au dosare penale sau care sunt implicaţi în acte reprobabile.
”Până în acest moment, la nivelul aparatului central al Ministerului de Interne sunt 75 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi şi majoritatea au probleme penale”, a precizat Sulfina Barbu.
Acelaşi proiect de lege a fost respins săptămâna trecută de către Comisia pentru apărare, pentru că deputaţii opoziţiei au fost în număr mai mare decât cei ai puterii.
Deputatul democrat-liberal a precizat că membrii comisiei pentru administrație se vor reuni, săptămâna viitoare, cu cei ai comisiei de apărare pentru a elabora un raport comun la proiectul de lege amintit.
Tot marți, deputaţii din Comisia de administraţie au eliminat articolul 6 din proiect care prevedea că ocuparea posturilor vacante din poliţia locală se va realiza, cu prioritate, din rândul personalului disponibilizat.