Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Codul Muncii, amânat până în ianuarie

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, precum şi cu reprezentanţii patronatelor, pentru a stabili un calendar al consultărilor asupra proiectelor legislative în domeniul social.

Codul Muncii, amânat până în  ianuarie

Articol de Petruţa Obrejan, 21 Decembrie 2010, 23:01

Emil Boc a declarat că Executivul doreşte relansarea dialogului cu partenerii sociali, iar scopul întâlnirii de este acela de a stabili împreună un calendar al consultărilor, având în vedere că pentru începutul anului 2011 Executivul are în vedere promovarea mai multor proiecte legislative importante în domeniul social.

După aproape două ore de discuţii, reprezentanţii sindicatelor au declarat că atât premierul, cât şi ministrul muncii şi-au arătat disponibilitatea pentru un dialog "constructiv" şi nu unul "formal" aşa cum a fost până acum.


Liderul CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a declarat că, Executivul a amânat termenul de adpotare a Codului Muncii până la 21 ianuarie 2011. El a afirmat că, miercuri, la ora 15.00 va avea loc, la Ministerul Muncii, o nouă rundă de negocieri pe proiectul Codului Muncii.


El a mai spus că, în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, sindicaliştii au cerut ca orice modificare la Codul muncii să nu afecteze dreptul la asociere, negocierile colective la nivel naţional şi la nivel de ramură, şi prevalarea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.


Liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, crede că noul proiect al Codului Muncii are mai multe componente, care nu fac decât să genereze probleme pe piaţa muncii, punând salariatul în imposibilitatea de a acţiona la abuzurile angajatorului.


În opinia sa, acest proiect trebuie să aibă asistenţa Organizaţiei Mondiale a Muncii, organism ce deţine o reală expertiză pe piaţa muncii.


În ceea ce priveşte eventualele disponibilizări în 2011, Bogdan Hossu a afirmat că, deocamdată nu deţine informaţii, dar acestea exprimă lipsa de viziune a ministerelor de resort.


În acest sens, el a declarat că nu se doreşte o restructurare reală, fundamentală la Ministerul de Finanţe, ci doar una care să promoveze anumite persoane care sunt legate politic de actuala Coaliţie.



La rândul său, preşedintele UGIR 2003, Cezar Corâci, crede că, prioritatea momentului este adoptarea Codului Social şi nu a Codului Muncii.


El a precizat că, în cadrul discuţiilor cu premierul şi ministrul muncii, patronatele au obţinut două promisiuni, şi anume extinderea termenului de adoptare a Codului Muncii şi după 21 ianuarie, în cazul în care nu se ajunge la un acord concret, dar şi angajamentul guvernului de a reduce CAS ul pe forţa de muncă, în a doua parte a anului 2011, contribuţie care este una dintre cele mai mari din Europa.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie