Cheltuielile cu personalul bugetar ar putea creşte
Un raport al Ministerului Finanţelor arată că nivelul cheltuielilor de personal ar putea fi majorat anul viitor cu 0,3% din Produsul Intern Brut
Articol de Radio România, 13 Noiembrie 2011, 10:20
Proiectul de buget pentru anul viitor este calculat la un nivel de 206 miliarde de lei (aproximativ 47,5 miliarde de euro) şi are la bază, potrivit Guvernului, principiul prudenţei maxime.
Deşi documentul, care va fi supus dezbaterii şi adoptării în Parlament, nu prevede creşteri de salarii şi pensii, după o analiză asupra evoluţiei economiei, ce va avea loc în aprilie, este posibilă o mărire a acestor venituri, însă numai dacă vor exista resurse.
Deficitul bugetar va fi de 1,9%, considerabil mai mic decât anul acesta, iar veniturile vor fi mai mari cu 0,3%, ca urmare a unei dorite şi presupuse colectări mai eficiente.
Pentru prima dată, un raport al Ministerului Finanţelor, citat de Agerpres, arată că nivelul cheltuielilor de personal ar putea fi majorat cu 0,3% din Produsul Intern Brut (aproape 2 miliarde de lei), în cazul în care condiţiile economice vor permite.
Totodată, Guvernul va încerca să-şi ducă la îndeplinire obiectivul declarat de a avea creştere economică, mărind cheltuielile cu investiţiile, care vor ocupa astfel a treia poziţie într-un clasament al cheltuielilor publice, după cele cu asistenţa socială şi salariile bugetarilor.
O noutate este aceea că firmele îşi vor putea recupera jumătate din TVA la achiziţia de maşini şi carburant, după ce, din cauza crizei, au avut interdicţie în acest sens, în ultimii doi ani.
În acelaşi timp, datoriile companiilor de stat monitorizate de Fondul Monetar Internaţional sunt estimate să scadă cu până la 6 miliarde lei, adică 1% din PIB.
Printre acestea companii figurează CFR - SA, Călători şi Marfă, Termoelectrica, Poşta, Metrorex, Compania Naţională a Huilei şi cea de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.